Greeny Mind
Bine ai venit pe forum! Te rog sa te inregistrezi, sau daca esti deja membu al acestiu forum sa te conectezi. Multumesc!
Greeny Mind

Think Green!
 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Visele mor în oameni.

In jos 
AutorMesaj
Ciocolata Cu Chimicale=;
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Taur Numarul mesajelor : 111
Data de inscriere : 20/04/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Visele mor în oameni.   Mier Mai 20, 2009 10:07 pm

titlul e de la o proza de a mea, o sa o pun pe aia prima:D am o multime, dar le pun pe rand:D
mentionez ca fiecare proza e inspirata din mine in proportie de cel putin 37% Big grin

Visele mor în oameni.


Da, undeva departe un înger strigă pentru propria-I pace. Fiecare por din pielea ta urlă pentru acelaşi lucru, însă, la fel de bine ca mine ştii că nu putem. Jucării legate de mâini cu sfoară la un leu metrul, doar asta am mai rămas. Şi cândva, priveam dincolo de ferestrele deschise ale dormitorului dimineaţa şi lemnul mucegăit ne picta ochii în acuarele ieftine luate de la colţul străzii.
Astăzi, termopanul e închis şi doar faţa mai trădează sufletul.
Sunt vise, multe vise ce niciodată nu vor părăsi buzele. Mi-e dor uneori de libertatea pe care o aveam atunci când puteam vorbi. Cu zâmbetul pe buze ştiu doar un lucru bun pe lumea asta : vacanţa. Când ea începe să tasteze caractere ameţite pe mess , când lumea începe să graviteze dincolo de ecranul monitorului.
Avem viziuni şi dorinţe de care ne temem şi nu le rostim cu voce tare. Nu mă privi şi priveşte-mă. Nu mă dori, dar în acelaşi timp gţndeşte-te la toate lucrurile pe care le-am văzut împreună. Nu mai ştiu nimic, acum prefer doar să văd prin trecut ca şi cum m-aş uita la film cu o pungă de pop-corn în mână. Nu uita, zâmbeşte. Lumea te preferă zâmbind atâta vreme cât o mai poţi face. Nu uita însă, că în poza de pe mormânt eu nu voi zâmbi. Ştii ce vei vedea? Un chip plin de riduri care priveşte un punct fix şi îşi aminteşte de adolescenţa pierdută în prefăcătorie.
Nu vreau să mai pierd un minut din viaţa mea cu îşelătorii şi minciuni. Atunci când spun un lucru, nu te poţi încrede în adevărul ascuns în straturi. Ştii de ce? Tu nu mă cunoşti pe mine, tu nu cunoşi sufletul blestemat să trăiască într-un corp în care speranţa e ultimul lucru existent.
În orice lucru e fericire. În orice lucru se ascunde un copil care vrea să te îmbrăţişeze. Aş vrea să vină peste noi din nou, aş vrea să nu se schimbe lumea. Sincer, nu ştiu ce cred dincolo de cuvinte. Am învăţat însă că orice vorbă poate răni mai mult decât o tăietură.
Cufiecare zi începe să îmi lipsească mai mult, încep să-mi amintesc prietenie pe care am pierdut-o. Acum, după ce privesc înapoi nu am ajuns decât la obişnuita concluzie: am renunţat la cineva doar pentru a iubi altă persoană mai mult şi mai mult.
Nu-mi pasă câte imperfecţiuni ai atâta vreme cât eu văd partea lor bună.
Ştii ceva? Nu mi-ar păsa niciodată de c ear zice alţii, cred în minte ce-mi trimite aburi mov în fiecare secundă, de fiecare dată când te văd. Ăsta e modul meu de gândire, iar tu îl schimbi mereu. Să nu învăţ din greşeli pentru că voi vrea să le repet. Orice greşeală aduce alături cele mai frumoase păreri de rău. O minunedureată doar câteva secunde… După câte mi s-au întâmplat, prefer greşeala decât minunea.
Şi duăa tot ce ai citit la se concluzie ai ajuns? Sunt un copil ciudat care iubeşte o ea şi un el. Acum ştii mai mult decât nimic despre mine.


Recviem

Stă. Închide ochii. Nu se gândeşte. Pe cearşaful ud ce îi acoperă sumar trupul se simte mirosul pregnant al afecţiunii pentru o umbră. Cu durerea-n vene, îşi înfige unghiile în braţe încercând să îndepărteze viaţa ce nu vrea să dispară din corpul ei, însă, e tot acolo şi fiecare minut, fiecare secundă o atinge cu aceeaşi intensitate, ar vrea să nu mai fie om, ar vrea să zboare chiar şi după ce sufletul ei a rămas fără aripi. Priveşte libertatea de dincolo de perdelele îngălbenite. Îi e greu să creadă că mai există o lume dincolo de cea pe care o atinge. Dincolo de lumea lui.
Ochii migdalaţi privesc razele ce mângâie uşor pereţii încăperii, ca pe o iluzie, ca pe un vis dintr-o viaţă anterioară. A mai trăiat asta şi zâmbeşte, a reţinut esenţa încrustată în trupui golaş al dragostei. Era altfel. Îşi schimonoşeşte faţa de durere, o simte în fiecare celulă din corp, are nevoie de medicamentul dulceag ce îi îndeparteaza durerea din locurile atinse de timp. Are nevoie de fraga buzelor lui, vrea iubire, o vrea din nou ...
Pe pieptul dezgolit se zăresc urme roşii ce o fac să se jeneze. A fost atât de slabă. Trage de pânza prea subţire ca să se acopere, dar îşi dă seama că nu are rost. Mai priveşte o dată către freastra deschisă, se văd speranţe ce nu îi sunt destinate, e blestemată să rămână acolo pentru totdeauna. Ar vrea să îşi arunce sentimentele peste fileul vieţii, ar vrea să fie doar trup, iar sufletul să fugă, să se salveze de năpasta ce o ameninţă din ce în ce mai mult, dar nu poate, îl iubeşte.
Se ridică pe marginea patului şi îşi priveşte mâinile. Incă mai e vie, se bucură. Zâmbeşte palid. A mai supravieţuit unei dimineţi încârcate cu mirosul lui.



"Timpul se opri pentru un moment şi aruncă o privire în jur, asupra locurilor înceţoşate, nerecunoscând nimic. "

Timp Reîncarnat În Paradox

O atingere de gheaţă se descorsetă din strânsoarea iernii şi coborî abruptul lumii, până îmi atinse faţa. Din trupul rece al iernii, se desprindeau sentimentele mele. Timpul se opri pentru un moment în faţa mea şi mă privi ciudat, nerecunoscând iluzia celei ce a fost odinioară. Umbra lui căzu fără vlagă asupra a o tufă de spini ofiliţi, ce nu îşi mai puteau împrăştia savorea desfrânată.
Parcă nimic nu mai păstra în sine farmecul gata să te ademenească într-o lume a uitării. Mi-am lipit faţa de geamul rece care mă trezea dintr-o agonie omniprezentă şi am încercat să văd dincolo de stratul de geaţă aşternut pe sticla lăptoasă. Parcă toată natura pierdută se liniştise acum. Pomii, cu crengile lor mari ce nu le mai erau de folos, stăteau de pază la intrare în lumea de nepătruns a iernii.
Pentru un moment am rămas pe gânduri în aşteptarea deciziei ce avea să îi îngreuneze viaţa şi aşa destul de împovorată. Umbra însângerata se opri în faţa geamului meu, privind fugar înăuntru. Iarna îi oprea pe toţi să vadă dincolo de fereastra ferecată în timp. În Universul ehivoc ce îmi aparţinea paradoxal, eu eram singurul pion care mai dorea să îşi reamintească de vremurile vesele, de timpul când libertatea îi aparţinea. Căzând pe gânduri, cerul începu să îşi verse amarul îngheţat. Peste visul alb ce rămânea în faţa mea tot timpul, nemişcat şi perfect, acum zăceau bucăţi din trupul veştejit şi îngheţat al toamnei.
Eram o iluzie ce nu mai avea dreptul la gândire umană, la sentimente. Şi toate astea din cauza ta, nu am existat şi ai încetat să crezi în cel ce îţi alină zilele. Am coborât din cerul ferecat în timp pentru a mă dărui iubirii prefăcute pe care o mimai, şi acum când iarna te-a străjuit în mrejele ei, alături de ceilalţi oameni nepotriviţi amintirilor mele, ai putea măcar să te gândeşti la Luceafărul care te-a ghidat până în momentul ăsta, în calea timpului.
Sunt singură şi devine tot mai frig. Îngheţul de afară mă adânceşte în agonia mea şi toate detaliile sclipitoare ale iernii devin neînsemnate, se pierd în uitare aşa cum sufletului unui înger, a fost răpus de iubirea asta bolnăvicioasă. Un clopot jelind se aude în depărtare şi pare vesel. E noaptea de Ajun, iubire, sentimente, dăruire, iar în cazul meu ură şi uitare. Aş vrea să mă desprind din agonia iubirii ce mă ucide în fiecare secundă, dar de care am nevoie pentru a trăi. Aş vrea să pot fi din nou un înger şi să îţi admir somnul în tăcerea nopţii.
Îngeţul mă cuprinde, fărâmiţând aripile unui Luceafăr ce a apus mult prea devreme. O stea care speră încă să mai poată sculpta abis de foc în iarna cea grea şi să se reîncarneze într-un corp ce-l va ascunde de toţi. E frig şi în agonia asta, îmi amitesc că nu sunt decât o fată cu un cordon ombilical şi care avea vise prea mari.


pareri?Smile

_________________


Alexa luvs her purple kid.
Sus In jos
~Juluka~
Admin
Admin
avatar

feminin Scorpion Numarul mesajelor : 445
Data de inscriere : 15/03/2009
Varsta : 22

MesajSubiect: Re: Visele mor în oameni.   Joi Mai 21, 2009 8:58 pm

minunat Smile
ai talent din plin Smile
cel mai mult imi place Recviem Love
e grozav ca poti sa scri as de...perfect Smile Adica nu ai nici o greseala gramaticala, nu ai repetitii, cuvinte fara sens.
Sincer, chiar imi plac Smile

_________________
Sus In jos
http://greeny-mind.forumz.ro
Ciocolata Cu Chimicale=;
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Taur Numarul mesajelor : 111
Data de inscriere : 20/04/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Visele mor în oameni.   Mar Mai 26, 2009 1:46 pm

Am mai scris o proza Big grin

Cocktail cu vise.


Poate că niciodată nu ajungi să te cunoşti atât de bine încât să-ţi poţi răspunde la orice întrebare. Uneori însă, parcă viaţa ta e ghidată e anumiţi factori, şi atunci trebuie să treci peste tot. Răceala şi indiferenţa nu pot face decât să ofere lucrurilor o anumită aură. Da, însă uneori parcă aş vrea să-mi închei povestea fără chinuri şi fără minciuni, aş vrea un Om Perna care să îmi ofere posibilitatea morţii. Nu m-aş mai obosi să pun punct vieţii mele ca şi cum ar fi o simplă propoziţie.
Eu m-am născut sub un semn de întrebare continuu. Ştii ce e viaţa pentru mine? Reprezintă simpla dâră de cerneală care se întinde pe fiecare secundă, iar atunci când foaia mea se rupe nu voi putea folosi “Elseve anti-rupere” de la L-Oreal, eu nu voi mai avea dreptul la o a doua şansă pentru că am greşit acum. Dacă ar exista un loc care să-mi ofere proiecţiile faptelor mele, atunci acela ar fi cu siguranţă singurătatea.
Aş vrea uneori ca pământul să se scalde în sfinţenia lichidă a cerului, iar oglinda sărată a mării să fie amestecată cu mult zahar, iar lumea pe care o ştim atât de bine ar dispărea şi timpul nu şi-ar mai găsi locul. El ar pleca purtat pe aripile unei amintiri departe de minţile oamenilor care vor doar să-l degradeze. E o închisoarea continuă cea din care ai vrea uneori să evadezi, e un loc făcut din sticlă pictată în roşu. Soarele adorme la căpătâiul lumii care nu mai poate rezista şirului lung de zile ce vor să se aştearnă încet, încet peste ea. Într-un moment de cupăna ea îşi va ridica fruntea respingând astrul care o încălzeşte. Iar atunci, nu vom mai sti ce o să se întâmple.
Gândul meu ameţit o să te urmăească multă vreme, mereu o să afli ceea ce eu nu am vrut să ştii. Eu sunt reprezentată sub imaginea unui copil nebun care poate să scrie tot ceea ce-I trece prin minte fără să se teamă de cenzurile lumii în care trăieşte. Nu-I pasă de parametrii în care a fost crescut, el doar visează cu ochii deschişi.
Într-o noapte mă voi plictisi de şirul lung al anilor ce îmi stăvilesc adevăratul spirit, iar atunci el va zbura departe, fără ajutor sau prieteni, singur, aşa cum a fost destinat mereu să fie. De fiecare dată când încerc să scriu ceva, mintea mea prelucrează ecuaţiile imaginaţiei după bunul plac, aşa face şi acum deşi eu nu-mi dau seama.
Aş vrea uneori să te tranform în albastrul mării ce ascunde în puritatea lui sentimente interzise pentru oameni. Aş vrea să-i distrug trupul de muritor cu aceeşi uşurinţă cu care l-am creat. Pentru noi fericirea se va vinde atunci în sticluţe şi ne-o vom putea injecta în vene pentru a fi ca restul. Dar eu nu vreau asta. Eu nu vreau un destin comun care să mă caracterizeze prin câteva cuvinte. Ştii ceva? În viaţa noastră cu pereţi presăraţi cu veselie, vom vărsa destule lacrimi care să îi ofere o temelie solidă.
Bine, acum suntem doar noi. Doi copii fără minte în misterul vieţii. Acum priveşte-mă şi gândeşte-te la ceea ce vezi. Nu-i aşa că mintea de om va fi distrusă în curând? Două suflete amorţite se vor trezi în curând şi cu minţile rătăcite vor vrea să evadeze. Gândirea lor este mult superioară oamenilor, ei vor constitui bazele unei noi lumi.
Mi-e dor de tine, mi-e dor de zilele în care mâncam „Maxibon” şi ne ascundeam privirile. Aş vrea să nu fi semnat în acea zi pentru singurătate, ştii, cred că te vreau pe tine aşa cum ai fost la început.
Probabil te iubesc, dar încă nu-mi dau seama de asta.


nu ma astept sa o inteleaga cineva Smile e inspirata din fapte reale oricum.

_________________


Alexa luvs her purple kid.
Sus In jos
~Juluka~
Admin
Admin
avatar

feminin Scorpion Numarul mesajelor : 445
Data de inscriere : 15/03/2009
Varsta : 22

MesajSubiect: Re: Visele mor în oameni.   Mar Mai 26, 2009 1:57 pm

E frumoasa.
Majoritatea lucrarilor inspirate din realitate sunt asa.
E mai udor sa scri despre ceva prin ce ai trecut. Smile

_________________
Sus In jos
http://greeny-mind.forumz.ro
Ciocolata Cu Chimicale=;
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Taur Numarul mesajelor : 111
Data de inscriere : 20/04/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Visele mor în oameni.   Lun Iun 08, 2009 6:09 pm

o proza de rahat.. nu stiu ce mi`a venit cu ea:D


I belive I can fly

-Da, ii sopti el atunci cand mainile lor s`au atins pentru prima data in acea seara.
Purta pe chip zambetul pe care ea il iubea atat de mult. Isi adanci pivirea in ochii lui de culoarea ciocolatei, iar apoi gandul o purta departe, in locul in care timpul era mai sensibil. In urma cu putin timp, fiecare avea nevoe de iubire. Primisera ceea ce voiau.
Isi simtea trupul amortit, dar in acelasi timp parca fiorii o strabateau. Se ridica in piciore si atinse geamul cu varful degetului si privi felul in care amprena ei se imprima pe suprafata lucioasa. Simtea intr`adevar ca se sufoca in acel loc si ar fi vrut sa il tina de mana pentru vecie. Vroia sa zboare pe ceea ce se numeau aripile timpului, dar nu foarte departe pentru ca isi iubea momentele de slabiciune.
Ochii I se marira cand vazu reflexia in geam. Se intoarse din instinct si isi incolaci bratele in jurul gatului lui. Pielea lui era calda si nu vroia sa ii mai dea drumul.
Poate ca se simtea cu adevarat fericita, desi nu era sigura. Nu mai avusese pana atunci acel sentiment. Inima statea sa ii zbaore din piept , in vreme ce respiratia ei accelerate si greoaie era singurul zgomot din camera.
El chicoti cand ii vazu reactia. Era asa de usor sa fie cu ea sis a uite ceea ce se petrecea in jur. I se parea atat de simplu ca prin intermediu acelei finite unice putea sa se simta viu. De ce sa minta? Da, chiar o iubea, daca asta era posibil, desi probabil erau inca niste copii ce incercasera marea cu degetul.
Se desprinse din imbratisarea ei si merse langa masuta pe care erau imprimate urmele timpului. Stranse intre degete praful albicios de pe sufrafata lucioasa. Nu stia care era destinul lui, dar daca tot incepuse, avea de gand sa si termine.
O melodie veche ii rasuna in ureche in vreme ce ea se arunca asupra lui.

Erau momentle lor de fericire, simteau pe deplin ca le merita. Gandurile le erau fugare, dar nu le pasa. Desi fiecare avea in minte alta scena, cel putin in privinta iubirii lor erau de acord.
Poate ca vroia sa zboare.

***

Fumul de trigara ii inunda plamanii intr`o clipa. Cioburi de sticla zaceau pe covorul imbacsit. Ii atinse corpul din nou in acea seara, dar nu simti nicio miscare in el. Ce vroia sa faca?
Mai statu singur o vreme in care sangele parca I se opri in vene.
Apoi, curprins de dorinta arzatoare de necunoscut ii atinse buzele pentru ultima data. Erau reci, nu la fel ca in urma cu putin timp. Poate ca nu`si mai amintea ceea ce facuse. Privi apoi petele rosii de pe corpul ei.
Vroia sa se gandeasca la orice pentru a`si tine mintea departe de ceea ce se intamplase.
O mai saruta o data dupa care, ca si cum ii aducea un omagiu presara putin din acel praf pe chipul ei. Se ridica si iesi pe usa. Poate ca simtea nevoia de a zbura, de a fi din nou alaturi de ea. Isi amintea de trupul in care fusese odata cea pe care o iubea.

_________________


Alexa luvs her purple kid.
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Visele mor în oameni.   

Sus In jos
 
Visele mor în oameni.
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Greeny Mind :: DIVERSE :: Creation Zone :: Prose&Poetry-
Mergi direct la: