Greeny Mind
Bine ai venit pe forum! Te rog sa te inregistrezi, sau daca esti deja membu al acestiu forum sa te conectezi. Multumesc!
Greeny Mind

Think Green!
 
AcasaAcasa  PortalPortal  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Un zambet poate indulci o inima?

In jos 
Mergi la pagina : 1, 2, 3, 4  Urmatorul
AutorMesaj
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Un zambet poate indulci o inima?   Lun Iun 15, 2009 8:11 pm

Clasa a 9-a.
Maine...prima zi de scoala.
Sunt in tren.Trebuie sa ajung la gazda mea din orasul unde urma sa invat. Putin nerabdatoare in legatura cu toate lucrurile frumoase pe care eu le asteptam in viata mea cu inceperea liceului, am petrecutr tot drumul cu castile in urechi.
Trenul a oprit. M-am dus langa un zid desenat probabil de tinerii din oras. Asezata pe sacosa, mi-am verificat telefonul. Mama...
-Buna mami! am sunat-o eu inapoi.
-Ash, ce faci? Ai ajuns? ma aglomera mama cu intrebari curioasa.
-Sunt in gara. Am adresa aici pe plic. Cred ca voi lua un taxi, i-am raspuns eu, cautand plicul prin gentuta mea neagra, pe diagonala cu multe insigne colorate pe ea la care tineam foarte mult.
-Bine draga mea. Daca ai nevoie de ceva sa dai un bip. Te sun eu inapoi.
-Sper sa ma descurc...Nu-ti face griji. Bye!
-Bye!
-"Bye!" ma imita unul din skatery care erau in preajma. Avea parul castaniu, tuns rebel, putin lungut si ochii caprui. Nu vedeam ca pe o badjocora modul in care imi vorbea ci ca pe un "Salut! Imi placi!"
M-am ridicat si mi-am luat bagajele in mana, insa ei s-au urcat pe skate-urile lor si au pornit pe langa mine, facandu-se k ma lovesc "din greseala" pana m-am dezechilibrat si am cazut din nou pe sacosa. Am format un numar de taxi. Nu vroiam decat sa scap cat mai repede de acolo.
-Alo, buna ziua! As vrea si eu un taxi la gara.
-Ok. In 5 minute.
-Multumesc mult.
-Nu aveti pentru ce. Buna ziua!
-Vine mamica sa te ia? m-a intrebat el facand o intoarcere cu skateul in fata mea.
-...
-Nu vorbesti cu mine?...Roackaro!
Deci asta era problema lui. Eram imbracata in niste pantaloni negri cu buzunare mari, largi si un tricou rosu. Parul meu castaniu statea putin carliontat, iar bretonul iregulat imi acoperea fruntea. Ma machiasem discret folosind doar rimel si creion pentru conturarea ochilor mei verzi. Aveam unghiile mici si ojate cu negru iar in picioare niste bascheti negri. Chiar ascultam rock., insa tineam muzica doar pentru mine. Am vazut rockeri si mai ciudati. Ce avea cu mine?
Iata ca a sosit si taxiul meu.
-Nu esti prea vorbareata, roackaro! mi-a zis el pentru ultima oara.
Era ora 18, iar la si 10 taxiul a oprit in fata unei case mari de o culoare ciudata. Am sunat la sonerie:
-Trebuie sa fi fata pe care o asteptam, a spus femeia.
-Ashley...Ashley Robinson, m-am prezentat eu.
-Eu sunt Amalia Shinison, iar el este sotul meu Thomas.
-Incantata.
-Hai, intra, m-a poftit ea inainte.
Interiorul casei era modest si totusi, foarte primitor. Peretii interiori ai casei, erau acoperiti de imbinari calde de culori. Cei 2 m-au condus sus pe scari la etaj unde se afla camera mea. Mi-au spus ca ma asteapta la masa dupa ce termin de despachetat, iar dupa ce am terminat, am coborat jos.
-Cati ani ai Ashley? m-a intrebat doamna Amalia.
-15, am raspuns eu schitand un zambet care speram eu, sa indulceasca atmosfera.
-Ca si Raul! a remarcat ea.
-Nu o compara pe ea cu golanul ala mic, a certat-o domnul Thomas.
-Ai dreptate. Scuze.
A 2-a zi totul a decurs absolut normal pana la masa de pranz.
-Ash, m-a sunat aseara mama ta. Am intrebat-o daca exista niste reguli pentru tine si a spus ca asta depinde de noi. Nu am prea multe de spus, insa avand in vedere ca noi raspundem de tine, te-am ruga sa nu vi prea tarziu acasa. Cel tarziu la 12, mi-a zis doamna Amalia.
-Da, da...nu este nicio problema. Nu cred ca o sa stau tarziu. Nici nu am cu cine, i-am spus eu.
-Te cred si eu, a spus o voce care imi parea oarecum cunoscuta.
Shocked Stiam eu. Era acel skater de la gara.
-Raul taci! l-a certat domnul Thomas.

Astept comentarii si pun si next'ul.
Enjoy!


Ultima editare efectuata de catre kittiii.xD in Lun Iun 15, 2009 8:40 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
Diva
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Capricorn Numarul mesajelor : 682
Data de inscriere : 25/04/2009
Varsta : 24
Localizare : ~dark palace~

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Lun Iun 15, 2009 8:20 pm

imi suna a un fic romantico-comedie...ador tipul asta de ficuri Love (me: ador si anime-urile de genul asta Laughing plus cartile )...deci imi place foarte mult...o precizare, te rog foloseste o asezare in pagina ordonata...tipul asta de asezare e cam..nu e prea potrivit, dar fiecare scrie cum vrea..astept nextu!

_________________

...~Aishiteru The GazettE~...
...I wanna pe mine cuz i love you!...and because I need you!...and because I feel you right here, with me...

Why does your pain touch me so? Surely It's because I was afraid of repeating history and losing you!...
Sus In jos
http://night-fantasy.forumotion.net
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Lun Iun 15, 2009 8:41 pm

Merci pentru parere Diva. Am editat asezarea in pagina Smile

si pun si next'ul Big grin

Deci el era Raul, baiatul familiei la care urma sa imi petrec urmatorii 3 ani din viata si cel care ma ura din cauza genului de muzica pe care il ascultam. Unde fusese de nu il vazusem pana acum?
-Doar de curiozitate, Raul, la cat ai venit aseara acasa? l-a intrebat domnul Thomas.
-La 2, a raspuns el fara nici un fel de stres.
-Nu incetezi niciodata sa ma uimesti, i-a spusa mama lui.
-Mda...Deci, despre roackara asta este vorba? a spus el uitandu-se la mine.
Era rockeritza nu "roackara", un cuvant prin intermediul caruia ma badjocora. Ma enerva faptul ca radea de mine.
-Raul, vorbeste frumos. Nu da dovada de proasta crestere, i-a spus doamna Amalia calma.
-Ei bine, roackara asta...are un nume? m-a intrebat el.
-Ashley, i-am raspuns eu, incercand sa nu izbugnesc intr-o criza de nervi.
-Te deranjeaza ca iti spun roackara?
-Atata timp cat se zice "rockerita"...Tu ce crezi? i-am raspuns eu.
-Esti ironica...
-Banuiesc ca iti e foame Raul, i-a zis doamna Amalia.
-Mama, vreau si eu niste bani, i-a zis Raul.
-Pentru ce?
-Pentru mine, a raspuns el simplu.
-Cat vrei? l-a intrebat ea.
-100.
-In geanta la mine.
Nu-mi venea sa cred cat de usor ii juca pe degete baiatul asta. Daca era asa rasfatat acasa, nici nu ma miram ca isi dadea atatea aere pe langa cei din jur.
-Plec, i-a spus el, apoi iesind pe usa.
-Acum intelegi de ce nu vrem sa te comparam cu el? m-a intrebat tatal lui.
Doar am zambit, incercand sa ascund niste critici pentru ca nu cosideram normala atentia care i se acorda, acestui adolescent.
Le-am spus celor 2 soti ca as dori sa fac o plimbare pentru a deveni mai familiara cu orasul, iar acestia au fost de acord.
Cand sa ies din casa, am zarit pentru prima oara catelusul familiei. Era alb, pufos si foarte, foarte mic.
-Ash, ai putea sa il iei si pe el cu tine? m-a intrebat, acum, Amalia.
-Cum il cheama? am intrebat eu in timp ce ma jucam cu micuta necuvantatoare.
-Cookie...e foarte dulce, mi-a raspuns femeia razand.
-Super....Il iau...Sigur ca il iau.
So...l-am luat cu mine pe Cookie in lesa, iar pentru ca acesta era invatat cu plimbarile a cooperat cu mine foarte bine.
Dupa ce am hoinarit o gramada de timp prin oras, am luat si eu loc pe treptele unui monument dintr-un parc. Am bagat mana in gentuta si am scos o revista pe care o cumparasem in plimbarea mea.
-Zig! Zig! Stai! rasuna un urlet in tot parcul.
Deranjata, mi-am inchis revista. La timp pentru ca un baiat tarat de un caine mare, latos si negru, se indreptau infricosator de repede spre mine. Ultima varianta, si prima care mi-a venit in minte, a fost aceea de a-mi pune mainile inaintea capului. Degeaba. Cum Cookie era in spatele meu, acel caine isi fixase tinta. El, a reusit sa sara peste mine, insa baiatul nu. Cand mi-am deschis ochii sa vad ce s-a intamplat, chipul lui a fost primul lucru pe care l-am vazut. Era mai mult decat frumos. M-am inrosit brusc. Si el la fel. Avea ochii mari si albastrii cu parul blond.
-Scuze! Imi cer scuze! a inceput sa spuna el ridicandu-se de pe mine.
-Nu, nu-i nimic, i-am raspuns eu oarecum suparata.
-Cum as putea sa ma revansez?
"-Fi sclavul meu!" i-am raspuns eu, insa numai cu gandul. Asa se intampla daca ma uit la prea multe fime.
-Te-ai lovit? m-a intrebat baiatul.
-Putin la spate...
"-...putin mai mult. Judeca si tu. Normal ca m-am lovit" gandeam eu putin nervoasa.
-Hai la un suc?...Ne plimbam?....Te plimbi cu mine?
-Citeam ceva... Ma simt bine si aici.
-Esti cumva noua in oras?
-E chiar atat de evident?
-Nu...mi-am incercat norocul si eu.... Nu-mi vine sa cred ca am nimerit....Atunci...iti fac o tura a orasului?
-Imi arati unde e scoala?
-Scolile...
-Numarul 4 ma intereseaza.
-Asta si multe altele. Hai!
-Deja ti-ai gasit iubit? Roackaro! a spus Raul in treacat pe langa noi, tocmai cand acel baiat imi daea o mana de ajutor sa ma ridice.
-Il sti pe asta? m-a intrebat blondul.
-Din pacate... E copilul familiei la care locuiesc in gazda. Tu?
-Mda...din vedere. Apropo, eu sunt Alex.
-Ashley, incantata.
-La fel....Auzi, vi cu mine sa o iau pe sora mea de la repetitii?
-Repetitii?! La ce?
-Dansuri...
-Vin..aaa...unde e Cookie?
-Mai e putin timp. Putem sa il cautam...
-Ok,...Unde o fi plecat?
L-am cautat in tot parcul, l-am strigat si nimic. Ce-i drept eram speriata. Speriata de ce vor zice Amalia si Thomas. Reusam sa ii fac sa se supere pe mine din prima zi. Eram stresta si-mi era foarte frica de ceea ce urma sa se intample.
-Roackaro! Hua! a inceput sa ma huiduiasca Raul trecand pe langa noi...cu Cookie dupa el. Si asta nu era cel mai rau lucru pe care il facuse. A mai aruncat si cu niste flori in mine pe care le rupsese de pe marginea drumului si m-a impins in niste tufisuri cand a trecut pe langa mine cu skate-ul. Alex, a incercat sa ma ajute, insa l-a impins si pe el...peste mine. De parca nu era destul de penibila situatia in care eram a mai trebuit sa cheme si un gardian ca , cica, ne facem de cap in tufisuri. Era cat pe ce sa luam o amenda. Pur si simplu se comporta cu mine ca si cu cum as fi fost cea mai groaznica persoana existenta.
Cand am ajuns in fata locului in care lua lectii de dans sora lui, m-am asezat pe o banca si am inceput sa imi citesc iar revista.
-Asculti rock? m-a intrebat Alex, dupa un moment indelungat de tacere.
-Vreo problema?
-Nu...da'...
-Scuze...Sunt nervoasa...Nu pot sa cred ca ma uraste atat de mult. E ceva rau in a asculta rock?
-Nu..si eu si Amy ascultam. De ce crezi ca ne intelegem noi atat de bine? Muzica e singurul lucru pe care il avem in comun. In legatura cu Raul...nu-ti face griji...si lui Amy i-a facut asa ...la inceput....De fapt..nu era asa vara trecuta...la inceputul verii trecute....
-Nu-mi vine sa cred ca ai reusit sa iti abandonezi calculatorul si sa vii pana aici, a spus o fata cu parul blond, lung si ondulat, acum prins in 2 codite si cu ochii negri, care tocmai iesea din acel club.
-Asa te bucuri tu ca veni sa te iau....i-a zis Alex, prefacandu-se suparat.
-Nu ma intelege grezit...Oricum...deja am vorbit cu gasca sa vins sa ma ia.
Am dedus din conversatia celor 2 ca acea fata trebuia sa fie Amy, sora lui Alex. Am facut cunostinta cu ea, iar in timp ce ii asteptam pe cei din gasca ei, ea mi-a marturisit ceea ce a patit ea cu Raul. N-a vrut sa dea prea multe detalii, insa mi-a spus ca vara trecuta viata i-a oferit foarte multe incercari, care l-au pus la pamant. M-a rugat sa incerc pe cat posibil sa nu il ranesc si sa nu le raspund cuvintelor urate aruncate spre mine la nervi. Nu prea intelegeam ceea ce vroia sa spuna. Dupa ce ca el incepea mereu, tot el era cel ranit. Cand am intrebat-o ce s-a intamplat mai exact, mi-a cerut sa incheiem subiectul "Raul".
Conversatia noastra a continuat insa , astfel afland ca suntem in aceeasi clasa. M-am bucurat enorm, avand in vedere ca nu cunosteam pe nimeni.
Cand prietenii ei au ajuns, ea a plecat. iar Alex s-a oferit sa ma duca acasa.

Va urma...
Sus In jos
Diva
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Capricorn Numarul mesajelor : 682
Data de inscriere : 25/04/2009
Varsta : 24
Localizare : ~dark palace~

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Lun Iun 15, 2009 9:16 pm

god..Raul e cel mai mare marlan...imi place cum ai descris si povestea e chiar mai interesanta..astept nextu!

_________________

...~Aishiteru The GazettE~...
...I wanna pe mine cuz i love you!...and because I need you!...and because I feel you right here, with me...

Why does your pain touch me so? Surely It's because I was afraid of repeating history and losing you!...
Sus In jos
http://night-fantasy.forumotion.net
Nuclear Boom
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Taur Numarul mesajelor : 526
Data de inscriere : 02/06/2009
Varsta : 82
Localizare : d;uh cauta-ma pe Onicescu 36

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 16, 2009 11:28 am

vai si mie imi place in cum. Raul e un marlan, de ce eu tot timpul aveam impresia ca sakterii asculta rock XD?Next <333333
Sus In jos
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 16, 2009 8:30 pm

Merci pt comentarii :"> oricum o sa devina din ce in ce mai tare Big grin adica va tin in suspans Suspect

uitati si nextul^

Cand am ajuns acasa, m-am dus la mine in camera si am inceput sa desenez. De fapt, asta era una din pasiunile mele. Imi placea foarte mult sa fac asta, eu considerand desenatul mai mult decat un mijloc de a nu ma plictisi, ci un mijloc de exprimare clara a sentimentelor, un mod prin care scapam de fiecare data in lumea viselor si in care orice devenea realitate.
-Pa! am auzit vocea Amaliei.
-Pa!
"O Doamne, Raul! ....Ma prefac ca....nu stiu...fi calma!"
-Fi cuminte si culca-te. Maine te trezesti devreme, a rasunat din nou vocea Amaliei in casa.
-Bine. Ma duc sa vorbesc putin cu roackara aia, i-a raspuns Raul.
-Fi cuminte Raul. Las-o in pace.
-Despre scoala. Paaaa.
Prea tarziu. A si intrat pe usa, privindu-ma cu o privire....rea.... Avea un dosar de plastic, putin cam dezordonat in mana. S-a apropiat de birou, mi-a luat unul dintre desene si l-a pus pe dosarul lui pentru a-l vedea mai bine.
-Hmmm....Cum i-ar sta astuia cu mustata? se intreba el. Ia sa vad! a continuat scotand un marcar din buzunarul de la pantaloni.
-Nu-l bazgali! am strigat eu si vazand ca nu avea vreo intentie de a ma asculta am prins foaia cu tot cu dosar si am inceput sa tragem amandoi de ele. Intr-un final, unul din noi a cedat , iar tot ceea ce avusese Raul in mana a inceput sa zboare prin camera mea.
Cand mi-am revenit din cazatura, am observat o poza cu o fata si un baiat, amandoi rockeri, care se afla picioarele mele, aceasta atragandu-mi atentia . Era ciudat luand in considerare faptul ca Raul ura rockeri. M-am uitat la el. Intepenise. Cand am intins mana sa vad mai bine poza , acesta s-a ridicat si a luat-o brusc.
-Nu-ti plac rockeri si totusi ti poze cu ei....sau poate...fata...vreo cucerire de-a ta? i-am zis eu pe un ton ironic, neluand in considerare gestul lui.
-Geloasa? Roackaro! a raspuns repede Raul.
-Doar curioasa. Oricum, nu intentionam sa-ti mananc poza...
-Urasc roackari! Nu va suport! Pur si simplu sunteti niste gunoaie ale societatii! Urasc ca trebuie sa va vad zilnic, roackari nenorociti. Roackari nebuni! Ratatilor! urla el distrugandu-mi camera...absolut tot...Ma ingrozea iesirea lui. Nu-mi imaginam ca ar fi putut sa reactioneze asa. Nu intelegeam ce il determinase sa urascaca asa de mult niste persoane, caci pana la urma, tot persoane sunt, unele care au pareri diferite in ce priveste muzica. Astia suntem noi, oameni. Diferiti. Cu ganduri si pareri diferite. Era ceva normal.
Dupa ce a distrus aproape toata camera, s-a intors spre mine. Cu fiecare pas ce il aducea mai aproape de mine, frica mea crestea, iar nervii lui la fel. Imi era frica. Imi era ingrozitor de frica, avand in vedere faptul ca eram singuri in toata casa. Cel mai rau ma ingrozea ura din ochii lui, energia negativa pe care o emana in jurul lui. Nu credeam ca de la glumele proaste pe care le facea pe seama mea, ar ajunge vreodata la ceea ce tocmai se intampla. Nici n-am mai putut reactiona cand el m-a apuncat brutal de umeri, impingandu-ma la perete. Era puternic si puteam simti asta din forta mainilor lui de a ma tine nemiscata.
-Roackara nenorocita! Nu stiu cum te poti suporta pe tine insuti. Nu-mi pot imagina! a inceput el sa urle. Ma ranea ura care trimitea aceste cuvinte spre mine. Ma durea ca el ma ura atat de mult.
Dupa un timp in care doar ne-am uitat unul la altul, am putut simti si vedea in ochii lui ca se calmase. A zlabit incet stramtoarea in care ma tinuse pana atunci si a dat sa plece. Cu o ultima privire inapoi spre mine, el a parasit camera mea. Mi-am dat seama ca parasise si casa cand am auzit usa de la intrare.
Cu toate ca el plecase, am adormit cu gandul la el. Nu-mi puteam scoate din minte privirea lui dinainte de a pleca. Expresia fetei lui, trada mai mult suferinta imensa din sufletul lui. Pentru ce? Ce-l ranise asa de mult? Cand m-am gandit a doua oara la cele petrecute, n-am putut sa-mi dau seama de unde venea acea frica pe care o simtisem in fata lui. Era ceva legat de acea poza. Ce oare?
A doua zi m-am trezit devreme. Era prima zi de scoala. Un timp m-am gandit la Raul, iar apoi la viitori mei colegi, insa apoi am refuzat sa gandesc inainte viitorul. Mi-am spus ca toate au loc cu un scop si ca voi primi raspunsurile la toate intrebarile care imi bantuiau mintea. Eram doar o adolescenta. Nu avea rost sa ma ingrijorez pentru niste lucruri, care vor face istoria intr-o zi, la fel ca intamplarea din seara trecuta. Asa credeam eu.
Eram aproape gata, iar timpul meu de stat in oglinda a expirat. Cum era prima zi de scoala, am inlocuit imensul ghiozdan cu gentuta mea iubita. M-am uitat din nou in oglinda si iar am inceput sa-mi perii parul. Am tresarit usor cand usa camerei s-a deschis brusc.
-Neata roackaro! mi-a spus Raul ca si cand uitase tot. El ori incerca aceeasi metoda pe care o abordasem eu, fara stres, ori lui chiar nu-i pasa. Era destul de calm si chiar parea fericit.
-Neata si pa, i-am spus eu trecand pe langa el ca sa ies afara din camera.
-Mergi la scoala? Nu stiam ca si roackari merg la scoala, mi-a spus el pe un ton care nu trada faptul ca mintea. Insa stiam ca o facea.
-Sunt multe lucruri pe care nu le stiai, i-am spus eu calma.
-Probabil...Unde mergi? m-a intrebat el in momentul in care ajunsi la poarta , eu am plecat in dreapta si el in stanga.
-Poate ca te surprinde faptul ca merg la scoala. Nu-mi pasa. Nu e destul de evident unde merg? i-am strigat eu de data aceasta nervoasa.
-La scoala, stiu. De fapt, tu acolo vrei sa ajungi. Daca eu am inteles bine, si am inteles, tu esti la scoala numaru patru. Cum iti imaginezi ca ajungi daca mergi pe acolo?
-La naiba... Ieri nici n-am apucat sa mai mergem sa vedem scoala...O sa iau un taxi, am hotorat eu repede.
Atunci, nu stiu de ce , dar Raul a bufnit in ras. Probabil comportamentul meu il amuza teribil pentru ca nu avea de gand sa se opreasca.
-Vreau sa o vad si pe asta, mi-a spus el printre hohotele de ras din cauza carora nici nu mai putea vorbi.
-Alo, buna dimineata. Vreau si eu un taxi in cartier, am spus eu in telefon.
-Imediat, mi-a raspuns un om de la firma de taxiuri.
Raul, nu s-a miscat de langa mine. Ce i se parea atat de imposibil in a merge cu taxiul. Oras nou, scoala noua...cine stie? Cand a sosit taxiul, i-am aruncat o privire lui Raul triunfatoare, iar apoi m-am facut comoda inauntru.
-Unde mergi domnisoara? m-a intrebat taximetristul.
-La scoala numarul patru, va rog, i-am raspuns eu simplu.
Cu un zambet pe fata, masina a pornit, iar in aproximatv doua minute, a oprit. Nu apucasem decat sa ocolim cartierul. Atunci am priceput tot. De la rasul patetic al lui Raul, pana la simplu suras al taximetristului, toate erau din cauza faptului ca scoala era foarte apropape, chiar in spatele casei in care locuiam. Ma simteam penibil, insa trebuia sa tin capul sus, sa nu arata asta. Oricum, inafara de taximetrist si Raul, care probabil avea sa spuna intregii scoli despre prostioara pe care o facusem, nu mai stia nimeni.
-Ashley! m-a strigat Alex, in timp ce eu inca ma holbam la imensa scoala, care se inalta in fata ochilor mei. M-am uitat la el confuza, dupa care am spus:
-Nu stiu unde e clasa...
-Te duc eu. Stiu unde are clasa Amy, a spus el foarte entuziasmat, parca, de faptul ca ma putea ajuta.
Etajul unu, sala zece...Nu era prea greu de ajuns. Odata ajunsa acolo, toate emotiile mele pe care incercam sa le evit pe cat posibil, au revenit si am ramas intepenita in fata usii.
-Vrei sa intru sa o caut pe Amy? m-a intrebat Alex, vazandu-mi reactia. Nu i-am raspuns, insa el a intrat si dupa aproximatv doua minute s-a intors cu sora lui. Aceasta mi-a facut cunostinta cu toti colegii, care la prima vedere erau de treaba. Eram fericita. Multumita ei, ma simteam in largul meu.
Mai tarziu, m-am dus cu ea la baie, la oglina. Baia era goala si rece , lasand ecoul vocilor noastre sa rasune.
-Presunpun ca Raul nu e la scoala noasta, am spus eu incercand sa deschid un subiect, plus ca puteam sa aflu mai multe despre izbugnirea lui, tocmai de aceea ,i-am spus despre ea. Cum am banuit, Raul nu era cu noi in scoala.
-Cum arata fata din poza? m-a intrebat ea, brusc atenta la ceea ce ziceam.
-Ca o rockerita...la fel si el. De fapt, inainte sa imi darame camera, i-am zis ca tine poze cu rockeri si el nu-i suporta.
-Sfat: nu mai pomeni de poza aia vreodata. Asculta-ma. Eu il stiu de mult. I-a placut fata aia, mi-a zis ea foarte serioasa.
-Si nu a vrut sa o ating? I-am spus ca nu i-o mananc.
-Mai, ea l-a tradat...
-Si de aceea protejaza poza aia asa mult? Totusi, eu nu inteleg, daca eu as fi avut o poza in care baiatul de care imi place e cu alta fata, in mod sigur as rupe partea cu fata sau as pune o poza de a mea peste ea.
-Si eu la fel. Hai sa incheeiem subiectu"Raul". Vrei? mi-a raspuns ea, raspuns la care eu am dat din umeri pur si simplu cu toate ca vroiam sa aflu mai multe.

Astept comentarii...
Sus In jos
Diva
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Capricorn Numarul mesajelor : 682
Data de inscriere : 25/04/2009
Varsta : 24
Localizare : ~dark palace~

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 16, 2009 8:39 pm

deci..tipu ala ma insulta foarte mult! nsimtitul! si care-i treaba cu Amy, Raul si poza aia?? suspans...astept nextu!

_________________

...~Aishiteru The GazettE~...
...I wanna pe mine cuz i love you!...and because I need you!...and because I feel you right here, with me...

Why does your pain touch me so? Surely It's because I was afraid of repeating history and losing you!...
Sus In jos
http://night-fantasy.forumotion.net
north_will
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Balanta Numarul mesajelor : 260
Data de inscriere : 11/06/2009
Varsta : 23
Localizare : in panza timpului

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 16, 2009 8:44 pm

hmm....imi place ca ne tii in suspans! ma intreb care e treaba cu poza aceea....
astept urmatoarea parte Smile
Sus In jos
Nuclear Boom
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Taur Numarul mesajelor : 526
Data de inscriere : 02/06/2009
Varsta : 82
Localizare : d;uh cauta-ma pe Onicescu 36

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 16, 2009 9:04 pm

vreau continuarea. Raul e asa un comi, vai ce-mi place Raul O_O
Sus In jos
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Joi Iun 18, 2009 8:44 pm

Ziua urmatoare, nu m-am trezit datorita soneriei mele, ci datoarita alarmei lui Raul, care suna disperata. Cum trebuia sa ma trezesc oricum, nu m-a deranjat prea mult, insa sa sune la fel ca prima oara si peste o jumate de ora, a fost exagerat. Copilului astuia, nu-i pasa deloc de cei din jur. Nu-i pasa ca poate parintii lui au venit obositi de la servici si poate aveau nevoie de un somn bun. Nici macar nu avea o alarma melodioasa. Era ceva mai mult decat sirena politiei. M-am hotarat sa il trezesc, nu de dragul lui, sa nu intarzie la scoala, de parca mi-ar fi pasat, ci de dragul somnului de frumusete al Amaliei, cat si al lui Thomas.
Am batut la usa camerei lui si vazand ca nu avea vreo intentie, macar sa imi spuna sa plec, am intrat pur si simplu. Interiorul camerei lui: ceva mai mult decat o cocina de porci. Si acolo se face curat regulat. Ma asteptam sa gasesc haine aruncate peste tot, pana la urma era camera unui baiat, insa , sa vad mancare uitata acolo de zile intregi, era deja prea mult. Imi puteam da seama nu numai din modul in care arata totul, ci si din mirosul ingrozitor, care m-a facut sa ma intorc inapoi sa mai iau o gura de aer. Cred ca nu doar mancarea era veche acolo, cine stie ce se putea gasi pe sub patul lui Raul sau dupa dulap. Peisajul acesta, total dezgustator, in ochii mei, era completat de Raul, care se intindea, in pat, imbracat si incaltat. Deci pur si simplu traia ca un porc. Cat de obosit sa fi fost sa nu se schimbe? Amalia nu avea si ea ca orice gospodina grija de curatenia casei? Am localizat cu privirea obiectul care facea atata zarva in casa, si l-am oprit.
-Raul...Raul...E si jumate...Raul, am incercat sa-l trezesc eu, fara sperante insa. Am plecat apoi la scoala. Nu putea sa zica ca nu am incercat.
La scoala, m-am intalnit cu Amy si Alex, care m-au chemat in oras dupa ore cu gasca lor. Am avut ocazia sa intalnesc cu ei persoane de treaba, care m-au acceptat asa cum eram. Dupa ce a inceput sa se insereze, toti ne-am hotarat sa luam drumul spre casa, iar Alex, s-a hotarat sa ma conduca.
-Auzi, Ash, imi dai si mie id tau de mess? m-a intrebat Alex printre alte discutii pe care le-am putrtat.
-Nu cred ca are rost. Nu am pe ce intra aici, i-am raspuns eu. S-ar putea sa dau o fuga cu trenul vineri dupa ore pana acasa sa imi iau laptopul, am continuat eu, observand schimbarea la fata a lui Alex de la fericit, la indiferent.
-Te duci singura cu trenul? m-a intrebat el dupa un moment de tacere , in care a realizat de fapt ce presupunea ceea ce eu vroiam.
-Da. Ce are? Tot singura am venit, am raspuns eu repede.
-Pai, nu ma intelege gresit, dar o fata...singura...in tren...nu suna prea sigur. Daca vrei vin cu tine si asa nu am ce face in weekend, mi-a zis el incercand sa faca sa sune cat mai bine ceea ce vroia sa-mi spuna.
-Nu stiu ce sa zic...Mai intai trebuie sa vorbesc cu mama, i-am zis eu. De fapt, o sun acum, am continuat eu putin zapacita.
-Alo, Ashley, ce faci? m-a intrebat mama , raspunzandu-mi la telefon.
-Bine...Auzi, mami, te sunai ca sa iti spun ca vin acasa vineri sa imi mai iau din lucruri, i-am spus eu in modul meu obijnuit in care vorbeam cu ea. Imi era cea mai buna prietena si ea stia asta.
-Bine ma. Te astept. Vi cu Raul, nu?
Aceasta intrebare m-a lasat cu gura cascata, la propriu. Pentru un moment am avut senzatia ca ea stia toata cearta noastra si de aceea m-a socat aceasta intrebare. Apoi am realizat ca nu avea de unde sa stie.
-Cu Raul?! Nea...Nu vin cu el. Ma enerveaza. Gasesc eu pe altcineva, am incercat sa ma explic mamei.
-Cu cine? Mai, eu am vorbit cu Amalia si mi-a spus ca daca ai nevoie sa vi acasa, va veni Raul cu tine. Am incerdere in ea ca nu te da pe maini gresite, a continuat mama foarte sigura pe ea.
-Iar eu sunt sigura ca nu sti despre ce vorbesti. Mai bine vin saingura, am comentat eu suparata.
-Mai bine nu vi deloc. Ce zici? Ori cu Raul, ori nu vi.
M-au enervat ingrozitor de tare vorbele mamei. "Sa ma duc cu Raul...Ea nu realizeaza ce spune? Cum sa realizeze? Ea nici nu il cunoaste...Tocmai ca nu il cunaste! "Vroiam neaparat laptopul, deci nu aveam de ales. Rezistam eu cumva.
-Bine! Vorbim vineri atunci, i-am spus eu, glasul meu tradand nervii pe care ii aveam.
-Nu vorbi cu mine pe tonul asta, Ash. Stii bine ca incerc sa fac sa fie bine pentru tine.
De fapt, aici ma prindea de fiecare data. Cand imi spunea asta, ceva se rupea in mine. Nu vroiam sa o dezamagesc. Ma enerva faptul ca ceva din mine nu ma lasa sa ii inchid telefonul in nas. Ma enerva, insa stiam ca nu e bine. Poate din cauza asta nu o faceam. Uram sa o dezamagesc. Cand venea vorba de baieti, vorbeam cu ea ca si cu Katy, cea mai buna prietena a mea, insa intre noi mereu a existat respect reciproc. Puteam glumi cu ea, pentru ca ea stia asta. Acum, nu era momentul sa fac glume, pentru ca nu tinea. Mi-am cervut scuze pentru iesirea mea si pana la urma a ramas tot ca ea.
-Ce zise? m-a intrebat apoi Alex, cu toate ca auzise tot.
-Nu prea bine. Mama lu Raul i-a promis mamei ca merge el cu mine.
-Daca te referi la Raul, eu zic ca mai bine merg si eu. Nu se stie niciodata ce il apuca. E imprevizibil....
-Cred ca ai dreptate.
Deci...cred ca nu gandeam cand am aprobat sa merg cu doi baieti. Daca o fata mi-ar fi spus asta mie, eu nu as vedea-o prea bine. Probabil as gandi lucruri ingrozitoare despre ea. Probabil...Eram orgolioasa insa, nu asta era problema atunci. Era ca si cum as merge cu un inger si cu un diavol. Nici nu-mi puteam imagina cum ar putea decurge calatoaria. Dupa ce mi-am dat seama de asta, am aplicat metoda mea :"fara stres". Nu era ca si cum as fi singura in tot trenul, doar cu ei doi.
Vineri, dupa ore, spre mirarea mea am aflat ca Raul nu stia de nimic. Amalia ma asigurase ca va veni. Cum ma asteptam, el a spus ca nu vrea sa vina, insa Amalia a fost de alta parere:
-Fara skate, fara calculator, fara televizor, fara telefon, fara mp3, fara bani de buzunar si fara iesit din casa dupa ore toata luna, i-a spus aceasta pe un ton care trada faptul ca stia ca-l atinsese intr-un punct sensibil.
-Dar nu pot...a spus acesta suparat si nervos. Ma simteam vinovata pentru situatia asta.
-Ori te duci cu ea, ori timp de o luna, vei vedea doar drumul spre scoala si scoala. O, si voi veni de doua ori pe saptamana la scoala. N-am mai trecut pe acolo de mult.
-Bine, bine. Ma voi duce. Tu nu sti la ce pericol o expui, i-a spus el uitandu-se la mine.
-Nu Raul. Aici gresesti. Tu nu sti la ce pericol te expui daca ea imi va spune ceva rau despre tine.
La inceput as fi crezut ca Amalia e prea buna cu el. Semana atat de bine cu mama. Avea incredere in el pana la punctul contrar. Asa facea si mama. De asta nu vroiam sa o dezamagesc. Ma indoiam ca lu Raul i-ar fi pasat. Amalia stia prea bine cum sa il convinga sa faca ceva, iar pe Raul il enerva ingrozitor de mult asta.
Cand sa plecam, Raul a intrat la mine in camera nervos:
-Hai azi! a tipat el mine pe un ton care imi dadea de inteles ca ura faptul ca trebuie sa fie cu mine.
-Esti nervos?
-Normal ca sunt! Din cauza ta ratez concursul din "Skate park" de maine. Cum sa nu fiu nervos?
Il intelegeam perfect. In fond, avea dreptate. Ma simteam foarte vinovata. Atunci, mi-a venit o idee pe care i-am impartasit-o si lui. A fost de acord. Deci...el dormea la un prieten si eu mergeam cu Alex. Cam asta a fost pe scurt planul meu. Norocul lui ca eram un geniu si inca sunt unul . Mda...geniu...acum trebuia sa merg doar cu Alex. Nici asa nu suna prea bine. Vai de capul meu...
Sus In jos
ZuZu
Integrated
Integrated
avatar

feminin Capricorn Numarul mesajelor : 57
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Joi Iun 18, 2009 10:05 pm

Love Deci.....Povestea ta e........Love
O adooorrr Love:X:X
Si eu chiar sunt fan fic Wink Laughing
Felicitari pentru poveste pana acum, si succes in continuare !! :*:*:*
Astept nextu` Love
Sus In jos
Nuclear Boom
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Taur Numarul mesajelor : 526
Data de inscriere : 02/06/2009
Varsta : 82
Localizare : d;uh cauta-ma pe Onicescu 36

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Vin Iun 19, 2009 11:24 am

imi place, vai , doamne, avem si next, nu XD?
Sus In jos
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Vin Iun 19, 2009 6:06 pm

merci de commuri :]
si acum nextul...


Vineri dupa ore eu si Raul am plecat impreuna de acasa, insa la poarta fiecare a plecat pe un alt drum. El la un prieten si eu la gara, asa cum planuisem. Speram pentru ziua aceea tot ce era mai bun.
Ajunsa la gara, mi-am dat seama cat de norocoasa eram, iar zambetul pe care mi l-a afisat Alex m-a convins de asta. In oras la mine, obijnuiam doar sa privesc de la distanta baietii care ii placeam, si tocmai de aceea nu imi faceam sperante. De fapt, nu am avut relatii serioase cu un baiat si de aceea imi pusesem in gand sa schimb ceva inca de la mutarea mea in acest oras. Totul avea un inceput, iar lucruri precum primul sarut, prima intalnire, o sa fie lucruri pe care intr-o buna zi aveam sa mi le amintesc cu drag sau cu regret, insa pana atunci nu aveam decat sa le astept.
Urcati in tren, eu si Alex am intrat intr-un compartiment...doar noi doi. Intr-un fel asta ma ingrijora putin, insa nu pentru ca nu aveam incredere in el, ci pentru ca in prezenta lui inima imi batea cu putere. Am incercat sa ii evit pe cat de mult posibil privirea, insa ochii lui erau de ceva timp pe mine si ceva imi spunea ca nu avea de gand sa se uite si in alta parte. Nu aveam curaj sa il privesc in ochi. Ochii mei pareau furati de peisajul colorat ce se intindea in afara geamului aburit de respiratia mea calda. Nu intelegeam cum se putea holba asa la mine. Intr-un fel ma bufnea rasul. Nu stiu de ce. Probabil din cauza faptului ca eu jucam teatru cum ca nu l-as observa.
-Hey, ia asculta, ai auzit melodia asta? m-a intrebat el brusc, rupand linistea ce domnea intre noi. Nu i-am raspuns, insa i-am dat de inteles ca as vrea sa o aud.
Sunetele au inceput sa se loveasca de peretii reci, in timp ce inima mea incepea sa isi revina incetul cu incetul si sa se invete cu atmosfera. Melodia era super din punctul meu de vedere: ritmata si totusi calmanta. Ma trimitea cu gandul intr-o poveste, iar in mintea mea au inceput sa se lege tot felul de imagini. Uitasem de tot si traiam pe ritmurile melodiei.
-E ok sa stau aici cu voi?
Aveasta voce rece parca m-a smuls din lumea mea de visare. In pragul usii se inalta un baiat, care la prima privire parea un emo. Ma fascina foarte mult persoana lui. Era ca si cum mi-ar fi facut o vraja. Pur si simplu nu-mi puteam lua privirea de pe el. Culmea a fost ca in acelasi minut, aceeasi secunda, si eu si Alex am dat raspunsurile noastre. Eu "da", iar el "nu". A cedat insa doar de dragul meu.
Ei bine, eu am sfarsit, intre doi baieti super simpatici, iar ideea ca tipul cel nou sa stea cu noi nu mi s-a mai parut chiar asa geniala, pentru ca mi-a adus inima in stadiul in care se afla si la inceput, mai ales pentru faptul ca el era langa mine. Acum era diferit. Nici privitul pe fereastra nu ma mai ajuta.
-Nu-ti place muzica noastra sau de ce ti casile in urechi? l-a intrebat Alex pe baiatul de langa mine.
-Nu-i vorba de asta. Am uitat sa le dau jos din urechi. Sunt oprite, i-a raspuns el ironic.
Vocea aceea care il enerva ingrozitor de mult pe Alex, pe mine ma fascina si chiar adoram sarcasmul din ea. Era ceva ce nu vedeai peste tot. Avea elementul acela "cool". Acum, gandindu-ma mai bine, eram putin cam rea schimbandu-mi iubirile asa, insa atunci am profitat de faptul ca Alex a dat startul conversatiei.
-Deci, tu ce gen de muzica asculti? l-am intrebat eu, vocea mea rasunand puternic in incaperea micuta in care ne aflam. De ce naiba a oprit Alex muzica tocmai atunci?
-Conteaza?
Gheata. Asta a fost primul lucru care mi-a venit in minte la auzul vocii lui. Am regretat enorm ca am intrebat. Intr-un fel avea dreptate. Ce-mi pasa? Oricum, putea sa imi spuna frumos ca nu murea. Acum, reusise sa ma faca sa ma simt foarte penibil doar cu ajutorul unui singur cuvant. Grozav! Si, uite asa mi-am stricat si ziua.
-Intrebam doar...i-am zis eu destul de incet. De fapt, nici nu stiu daca am vorbit sau am soptit.
-Si eu nu am chef sa vorbesc despre muzica acum, m-a lamurit el pe un ton la fel de rece ca la inceput. Acea voce, acum ma ranea ingrozitor. Ma facea sa imi pierd increderea in mine. Ma facea sa ma simt mica...mai mica decat eram...inferioara. Nu era de ajuns faptul ca stateam prost la capitolul incredere in mine...
Dupa doua statii a coborat si iar am ramas doar eu si Alex. Am revenit din nou la el si acum aveam de gand sa nu mai repet istoria cu acel tip din tren. Dupa cateva ore am coborat si noi. Era trecut de miezul noptii. Orasul era luminat, iar strazile pustii. Stelele populau cerul de un albastru placut. Mi se facuse dor sa ma plimb seara in linistea noptii. Mereu facusem asta inainte, insa niciodata cu Alex. Ciudat era faptul ca nu mai era tensiunea aia ce pusese stapanire pe inima mea. Probabil imi facusem atatea griji inainte, incat imi irosisem energia. Nu...Eram prea energica atunci ca sa pot spune asta. Imi venea sa sar in sus de bucurie. Cred ca asa putea fi numit sentimentul acela care pusese stapanire pe mine.
-Ce zici de tipul ala din tren?
Vocea lui Alex...Atunci am realizat ca inca aveam energie. Ce se intampla cu mine? Cum puteam sa trec asa usor dintr-o stare sufleteasca in alta. Daca cu o secunda inainte eram perfect in regula, la auzul vocii lui inima si-a reintart in ritmul normal. Deja devenise normala sfiala pe care o aveam in fata lui.
-Nu stiu...La inceput mi s-a parut de treaba, insa...nu pot judeca o carte dupa coperta...am raspuns eu rostind cuvintele ca si cum as vorbi intr-o limba pe care acum o invatam pentru prima oara. Mai vorbeam si in proverbe. Poate pana la urma eram putin obosita.
-Ai vazut cum arata? Stii, de obicei, majoritatea care adopta stilul emo o fac doar pentru ca e la moda si ca fetele plac asta, insa el parea...serios...
Mda..la fel era si el... Ma refer la Alex. Era foarte serios. Incepusem sa ador partea asta a lui...si zambetul lui...si rasul lui...si stilul lui...personalitatea...ochii...Incepusem sa plac cam multe...Incepusem sa il plac...
-Da, poate... Insa, eu cred ca daca nu a trecut peste o trauma din trecutul lui, nu este pentru ca nu poate sau ca nu stie cum. Eu zic ca daca ar fi vrut cu adevarat asta ar fi reusit. Nu e o idee prea buna sa-ti irosesti viata urandu-te pe tine insuti pentru niste greseli din trecut sau pentru ce probleme are el. Nu am avut parte inca de asa ceva si poate ca vorbesc in necunostinta de cauza, insa eu cred ca as reusi sa depasesc asta. In fond, cum ar fii viata doar in roz? Pe mine personal, m-ar inebuni...Prea mult roz...prea multa pace...E mai distractiv asa. Mai razi de cate un idiot, te mai certi cu o fitoasa, mai iei o noata mica...Asta e viata...Trebuie sa treci peste.
-Woow...Cuvinte mari pentru un om mic...Ar fi bine ca toti sa gandeasca ca si tine. Imi place cum gandesti.
Da si mie. Exact genul asta de cuvine imi dadeau incredere. De asta valorificam atat de mult fiecare cuvant al lui, fiecare miscare.
Ajunsi acasa, mi-am putut da seama ca toti dormeau. Va dati seama ce dor le era de mine? In loc sa ma astepte cu bratele deschise, ei dormeau fara nici un fel de stres. Si ca sa fie treaba treaba, ne-au mai si incuiat. Norocul nostru ca stiam unde ascundea mama cheile de rezerva si am intrat. N-am zabovit prea mult prin casa si nici nu i-am trezit pe restul. Am adormit la televizor. El pe canapea si eu pe un "fotoliu-pat", ca sa-i zic asa.
Sus In jos
Nuclear Boom
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Taur Numarul mesajelor : 526
Data de inscriere : 02/06/2009
Varsta : 82
Localizare : d;uh cauta-ma pe Onicescu 36

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Vin Iun 19, 2009 9:30 pm

mi-a placut muuuult <3333. Si tipu' ala e un nesimtiti, iemoh;ul ala. [next] XD
Sus In jos
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Dum Iun 21, 2009 9:07 pm

In noaptea aceea am avut un vis ingrozitor. Visam ca mama aflase ca nu venisem cu Raul si ca facuse o scena in fata lui Alex. De parca nu era de ajuns l-a mai scos si afara din casa. Tin minte ca plangeam in timp ce mi-am daramat tot dormitorul. In realitate, mama n-ar fi facut asta. Cel putin asa speram. Eram inca adormita si inca speriata cand vocea fratiorului meu a inceput sa imi rasune in urechi.
-Ashy... soptea el, probababil pentru ca vroia sa nu il trezeasca pe Alex. Era inca acolo...
-Ashley...l-am corectat eu fara a ma deranja macar sa-l privesc.
-Ashy...Ashy....a continuat el sa imi poceasca numele.
-ASHLEY!!! am tipat eu la el, ridicandu-ma complet din pat. Eram in picioare si tocmai atunci am realizat ca nu eram in codru. Eram in casa si toti dormeau. Dormisera. Fratiorul meu a inceput sa planga, iar Alex era sa faca un infart.
-De ce plange? m-a intrebat el confuz.
-Tipai la el ca naroada. Billy, nu mai plange. Scuze...Am visat urat. Te rog, nu mai plange...Iti dau voie sa imi aranjezi parul daca nu mai plangi, vrei? Hai, cine stie cand o sa mai ai ocazia. Ce zici, vrei?
Dintr-o data fata lui s-a luminat incepand sa i se contureze un zambet larg. Si ce trebuia sa suport pentru acel ranjet al lui...Ultima oara cand l-am lasat mi-a incurcat parul ata de rau, incat mi-am rupt o mana de par, incercand sa-l descurc. Biata de mine...
-Woow. Chiar merse? se intreba Alex razand.
"Razi tu Alex, dar nu stii tu cat de dureros e..." gandeam eu asezata pe canapea, cu Billy in spatele meu. Avand doar patru ani, era inca destul de scund, asa ca era in picioare. Alex, radea in fata mea de mama focului, in timp ce eu imi faceam griji ca am sa sparg oglinda. Sapte ani de ghinion plus ca ma mai certa si mama. Cum si asa nu aveam incotro decat sa ma las pe mainile fratiorului meu, i-am pus o multime de intrebari din care am aflat ca: mama plecase de mult la servici si ca mi-a transmis prin Billy sa nu plec pana nu vine.
-Hai sa vezi cum arati, mi-a zis fratiorul meu ducandu-ma in fata unei oglinzi mari. "Ghinionul meu se va dubla" radeam eu in gandul meu. Nu era asa rau. Aveam decat vreo cinci codite facute la nimereala prin cap. Imi placea. Intr-un fel, era chiar bine ca l-am lasat sa-mi faca asta. Era genul de freza pe care nu ti-ai face-o daca ai fi vrut sa iesi din casa pentru ca era ciudata. Si pentru ca imi statea bine, ma bucuram ca Alex putea vedea asta. Era vreo doua ceasul, si eu il tinusem pe Alex nemancat. Cred ca o ora mi-a luat sa curat niste cartofi si sa-i prajesc. In timp ce eram la masa a sunat soneria. Trebuia sa fie Katy, ii dadusem mesaj sa vina la mine. De cand nu o mai vazusem...Cand am deschis usa am observat ca ochii ei negri erau umezi si stateau sa lacrimeze. Bretonul parului ei blond si lung ii acoperea fruntea alba. Se tunsese. Mi-a sarit in brate ca si cand trecusera ani de cand ma vazuse ultima oara. Timp de cateva minute, n-am facut nimic. Ne sugrumam una pe alta cu imbratisari calduroase. Dupa mine era cea mai buna prietena pe care ar putea sa o aiba cineva vreodata.
-Cine-i tipul din bucatarie? m-a intrebat ea, soptindu-mi in ureche, dupa care mi-a dat drumul.
-Hai sa-ti fac cunostinta, i-am zis eu la fel de incet tragand-o dupa mine in bucatarie. Alex, ea e Katy, Katy, el e Alex, am continuat eu foarte repede punandu-i fata in fata.
Saracul Alex, manca si si-a pus furculita in gura dupa care a intins mana spre Katy pentru a incheia ritulalul de "Welcome to my life!". Din pacate n-a mai apucat pentru ca i-a cazut furculita si s-a aplecat dupa ea.
-E dragutz, mi-a soptit prietena mea repede inainte ca Alex sa se ridice cu un ranjet larg pe fata.
-Ei, eu am terminat. O sa dau o tura a orasului. Sunt sigura ca aveti multe de discutat. Asa ca o sa va las sa discutati linistite, ne-a zis Alex ridicandu-se de la masa.
-Nu era nevoie, insa daca chiar vrei, as putea sa...
-Unde e Allan??? m-a intrerupt brusc Katy.
Allan...asa era...Mai aveam un frate, mai mare decat mine. Unul care ii furase inima celei mai bune prietene a mea. Nici nu era de mirare ; ochii albastri...parul negru...baiatul perfect. Atata timp cat nu ii cunosteai personalitatea. Din pacate pentru Katy, Allan nu o baga in seama. De fapt, il cam enerva prezenta ei si faptul ca venea mereu pe la mine. Katy stia asta si nu ii pasa, sau cel putin asta lasa sa se inteleaga. De fiecare data cand acesta spunea ceva rautacios catre ea sau o ignora, ea se comporta ca si cum nu era vorba despre baiatul de care ii placea. Din potriva; se ciondaveau mereu. Lasau sa creda ca se urasc. Stiam ca Katy nu simte asta, insa cum ramane cu Allan?
-Ashley!!! a rasunat un tipat prin casa. Am recunoscut vocea aceea imediat. Cum as putea sa nu?
-O Doamne...Allan, se stresa Katy mai rau ca atunci cand a aflat ca va fii in clasa cu solistul din trupa ei preferata.
-Calmeaza-te! i-am spus eu prietenei mele. Allan, sunt la bucatarie, am continat cu o voce din care se citea entuziasmul meu.
-Ce faci sora-mea? N-o sa-ti vina sa crezi, dar...oarecum mi-a fost dor de tine.
Ciudat. De obicei ma santaja ca sa plec de acasa sa-si poata chema prietenii, care, tin sa precizez, erau foarte draguti. De aceea era foarte greu sa ma faca sa plec. Cat de tare mi s-a parut atunci ideea de a avea un frate care ii cunoaste pe cei mai tari baieti din oras. Acum, deja ma plictisisem de ea. Nici nu stiau ca el mai are o sora. Cel putin asa mi-a spus Allan.
-Adica, acum imi fac singur patul si cand nu e mama acasa trebuie sa imi fac singur de mancare...a continuat fratele meu.
Stiam eu. Atunci cand spunea ceva dragut, de obicei era ceva la mijloc. Intr-un fel ii dusesem dorul. Cu toate certurile noastre viata devenea mai palpitanta. Cu oricine era mai bine decat sa stau sub acelasi acoperisi cu Raul.
-Da...si mie mi-a fost foarte dor de tine. Hai sa va fac cunostinta. Inainte de toate trebuie sa iti spun ca esti foarte dragut astazi. Ca de obicei. Allan, el e Alex si vrea sa ii faci un tur al orasului...Stiam eu ca vei accepta. Vezi Alex ce fratior simpatic am eu? am inceput eu sa vorbesc, constienta ca toate acele complimente nu il vor atinge pe suflet pe Allan, insa la fel de bine stiam ca nu va refuza.
-Nu e nevoie. Lasa-l Ash ca numai ce veni si el, a incercat sa fie amabil Alex, refuzand oferta mea.
-Nu, ca eu veni doar sa vorbesc cu Ash. Hai daca vrei, a spus Allan pe un ton prietenesc.
Avea si parti bune. Era o persoana de incredere, insa ca majoritatea baietilor, nu prea isi exprima sentimentele. Asta o atragea cel mai mult pe Katy, partea lui cool. Il stia cum era. Stia ca o carte nu poate fii judecata dupa coperta si de aceea ea il analiza mereu din toate punctele de vedere. Am incercat de mai multe ori sa aflu parerea lui despre ea, insa fara succes.
Dupa ce aiu plecat baietii, eu am inceput sa ii povestesc lui Katy tot ce se intamplase. In tot acest timp mi-a spus de mai multe ori ca sunt foarte norocoasa. Si cand spunea norocoasa, se referea la faptul ca il cunoscusem pe Alex. Daca ma gandesc mai bine, totul suna ca si scos dintr-o poveste. Totul era ca si in filmele acelea cu adolescenti care imi placeau mie.
Cand a venit mama eu m-am dat putin pe langa ea, incercand sa ii spun ca o mintisem in legatura cu faptul ca voi veni cu Raul. Am fost surprinsa sa aflu ce ea stia ca asa voi face. Nu era suparata, ba chiar era multumita de alegerea mea. De fapt ea se intalnise cu Allan si Alex prin oras si mi-a recunoscut ca pare un baiat foarte dragut. In legatura cu Raul, ea mi-a zis:
-Saptamana viitoare, voi cauta si sper sa gasesc un apartament in orasul in care tu ai liceul. Daca te mai deranjeaza acel baiat, poti sa te muti oricand. Cu toate astea, trebuie sa te gandesti bine. Eu nu pot sa ma mut acolo. Voi sta aici pana termina Allan liceul. Nu pot sa ii mut acum la alte scoli si dupa cum bine stii nu pot sa aiba singuri grija de ei.
Mda..o idee destul de buna. Mama se gandise la toate. Eram foarte norocoasa sa am o mama ca ea. Nu numai ca arata ca o adolescenta dar gandea ca una. De asta era cea mai buna prietena a mea. Avea ochii verzi si parul negru ca si Billy. Matura si totusi in secolul in care traiam, ea reprezenta pentru mine mama perfecta. Trecuse prin multe, fara nimeni care sa o ajute. De la divortul ei si al tatei, pe care nici nu il cunoscusem si nici nu imi doream sa o fac, ea ne-a crescut singura pe toti trei.
Mai pe seara, Alex, laptopul si cu mine, am fost nevoiti sa ne intoarcem. Tot drumul am ascultat muzica si am stat cu nasul in laptop. A fost foarte placut sa stiu ca nu exista nimic ce ar putea sa ma ingrijoreze. Mama stia ca nu venisem cu Raul si acum aveam si laptopul. Avea dreptate Katy, eram foarte norocoasa. Apropo de Katy, m-am despartit foarte greu de ea. Desi vroia sa para puternica, a varstat cateva lacrimi la despartirea noastra la gara. Am linistit-o promitandu-i ca o voi suna zilnic, daca nu, vom tine legatura prin mesaje. Nu cred ca asta a fost lucrul care a facut-o sa se simta masi bine, avand in vedere ca Allan, trebuia sa o conduca acasa.
In timp ce Alex facea acelasi lucru pentru mine, noi am dezbatut tot felul de subiecte pe parcursul drumului. Cu ajutorul lor, ma simteam in largul meu si ma acomodasem cu atmosfera. Urma despartirea. I-am trimis mesaj lui Raul sa vina si el acasa pentru ca Amalia si Thomas sa creada ca am plecat impreuna. Aproape ajungeam acasa...
-Mersi mult ca ai venit cu mine. Daca as fi plecat cu nebunul de Raul...cine stie ce l-ar fi apucat, i-am zis eu cu o oarecare sfiala in glas.
-Nu ai pentru ce. In fond eu am propus asta...
-Nu conteaza. Oricum e dragut din partea ta. M-ai salvat, i-am zis eu razand. N-as fi vrut sa plec cu Raul. E atat de imprevizibil...
-Nu ma cunosti inca...Te-ai fi asteptat vreodata la asta? a raspuns el tragandu-ma in bratele sale.
Era asa de bine. Nu m-as fi asteptat la asta. Nici nu stiam cum sa reactionez. Totul pentru mine era nou. M-am salvat cu ideea de a lasa totul in voia sortii...in faptul ca el a facut primul pas. Totusi...simteam ca vreau sa il strang puternic in brate, insa nu am facut nimic. Mi-a dat drumul usor. Pentru cateva secunde doar ne-am privit pur si simplu unul pe altul. Imi era ingrozitor de greu sa imi tin privirea pe el. Ma simteam asa de aiurea. Nu stiam ce sa fac. Vroiam doar sa faca sau sa spuna ceva mai repede. Nu am asteptat mult. L-a a doua imbratisare, a facut ceva ce nu mi se mai intamplase. Cu toate acestea, m-am lasat purtata de sentiment si i-am raspuns sarutului lui cu aceeasi dragoste cu ajutorul cariua el imi apasa puternic buzele. Pentru un moment, n-am vazut si auzit nimic. Acel sarut m-a facut sa pierd legatura cu tot ce ma inconjura. Cand am deschis ochii, am fost surprinsa sa il vad pe Raul intepenit pe skate uitandu-se la noi. Parea ca nu era de mult timp acolo. Ne privea asa de mirat...asa de confuz...Cand m-a observat, a intrat in curte trantind poarta puternic, la fel si usa de la intrare. Am ramas decat eu si Alex. Nu puteam sa leg nici doua cuvinte in fata lui si chiar daca as fi putut, nu stiam ce sa zic.
-Cred ca....cred ca ai prins mesajul...mi-a zis Alex, evitandu-mi privirea. Era rosu in obraji si oarecum asta ma impresiona. Nu stiam ce sa-i spun. Am fost ca si salvata de clopotel cand a sunat telefonul. M-am intors cu spatele la el si i-am raspuns lui Katy.
-Alo. Ce e Katy? Deja ti-e dor de mine? am incercat eu sa-mi revin printr-o gluma.
-Da...si...nu. Imi era dor de tine, dar nu te sunai sa-ti spun asta. Ghici cine au fost alesi sa joace rolul lui Romeo si Julieta? m-a intrebat ea entuziasmata.
-Tu cu cine?
-Incepe cu "A" si se termina cu "N" si e....Allan. Deci, asta e cea mai tare chestie de pe anul asta. Stii la ce ma refer daca ai citit povestea...
-Nu am citit-o, dar am o idee...
-E super tare. Hai ca mai vorbim. Nu mai am minute. Pup. Pa.
-Bine, hai ca poate te sun si eu mai incolo. Pa.
Cand m-am intors, Alex plecase, lasandu-ma in ceata.
Sus In jos
Nuclear Boom
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Taur Numarul mesajelor : 526
Data de inscriere : 02/06/2009
Varsta : 82
Localizare : d;uh cauta-ma pe Onicescu 36

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Lun Iun 22, 2009 12:14 pm

omg, deci vai, ce-mi palce, ma bucur ca postu asta a fost mai lung <3. numai ca : " Sunt sigura ca aveti multe de discutat. " sarmnu Alex a devenit fetita <3. Vai si Raul, de ce-a ramas intepenit, o palcea pe Ash, salbe sanse. Next XD , Next, Next =3
Sus In jos
ZuZu
Integrated
Integrated
avatar

feminin Capricorn Numarul mesajelor : 57
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Lun Iun 22, 2009 3:27 pm

Laughing Da ..aia a fost tare Laughing
Imi place nextu` Love deja il astept pe urmatorul Laughing
Simpatic Alex asta Suspect Laughing Da' nu inteleg reactia lu' Raul de la sfrasit Laughing OMG Laughing
Sus In jos
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Lun Iun 22, 2009 5:20 pm

^^Ups! :">


In mine se desfasurau o multime de sentimente, iar corplul meu a fost invadat de o caldura venita de nicaieri. Am inceput sa ma intreb daca nu cumva visasem, dar nu...Totul fusese extrem de real. Aste nu putea insemna decat ca Alex ma placea, dar eu...Si eu il placeam...l-am placut de la inceput. Felul in care se comporta cu mine mi-a dat putin de banuit, dar la asta chiar nu ma asteptam. M-am hotarat sa intru in casa. Cand am intrat ma simteam ca si cum Amalia si Thomas imi puteau citi gandurile si oarecum, imi era frica sa nu afle. Eram asa de ametita, incat atunci, aveam senzatia ca pot. Totul era insa, doar in imaginatia mea.
-S-a intamplat ceva Ash? Tu si Raul v-ati certat iar? a sarit mama lui Raul cu intrebari ingrijorata.
-Nu, nu...Raul n-a mai zis nimica, am mintit-o eu pentru a acoperi micul nostru plan.
Am urcat sus in camera mea. Dupa ce am fost gata de culcare, m-am pus in pat si am inceput sa las libere tot felul de ganduri si sentimente. Pentru mine, partea in care eu trebuia sa adorm, reprezenta momentul in care analizam toate evenimentele mai mult sau mai putin importante din timpul zilei. Am desbatut in mintea mea tot ce se intamplase in ultimul timp si am ajuns la concluzia ca nu mi-ar strica o relatie, mai ales cu Alex. De fapt, eu nu mai avusesem nici macar un iubit pana atunci. Stiam ca odata si odata tot va trebui sa fac pasul asta. Ma gandeam ca chiar daca nu o sa mearga, poate o sa castig experienta sau o sa ma pot mandri cu faptul ca am iesit cu el. Intr-un final am adormit , iar a doua zi m-am trezit foarte tarziu. Am sunat-o pe Katy si i-am povestit totul. In ziua aceea, nu am iesit din camera decat la masa si la baie, tocmai de aceea nu l-am vazut deloc pe Raul. Mai bine.
In ziua urmatoare, m-am trezit si am plecat inaintea lui Raul la scoala. Peste tot in jurul meu, toata lumea se agita intr-una. Nu intelegeam de ce, insa in fiecare pauza ramaneam aproape singura in clasa. Nu-mi prea pasa. Oricum nu aveam vreun gand sa ies si sa dau ochii cu Alex. La peultima ora, am fost dati afara din scoala pe motiv ca trebuie sa ne uitam la nu stiu ce competitii sportive. Nu era chiar asa rau, avand in vedere ca tocmai scapasem de ora de matematica. Pe de o parte. Pe de alta parte, era rau, toata scoala iesea pentru a vedea porcaria aia. Speram doar ca Alex, nu o va face.
Afara, m-am infipt si eu printre colegele mele, mi-am pus castile in urechi, si am inceput sa ascult muzica. De-o data, am simtit cum cineva mi-a pus mana pe umeri, lucru ce m-a facut sa ma intorc brusc. Era Amy. Vazand ca nu se putea intelege cu mine in zgomotul ala, m-a tras afara din multime.
-Ash, te rog, vii si cu mine la magazinul de peste strada? m-a intrebat ea, facand niste ochi de catelusi, lucru ce m-a facut sa accept.
-Hei, incepu competitia?
Asta era o voce, al carei proprietar mi se invartea intr-una in minte. Grozav. De ce fugi, nu scapi. Cine inventase asta? La prima vedere, Alex parea in regula, poate prea in regula. Era ca si cum uitase tot. Cum putea sa fie atat de calm? In orice caz, eu nici nu putea respira normal langa el, sa nu mai vorbim de faptul ca nu imi mai simteam picioarele. Parca eram intr-o lume paralela.
-Salut Ash, a zis el, iar eu i-am raspuns doar printr-un zambet aiurea.
-Nu incepu. Nu venira idiotii aia inca, i-a raspuns Amy perfect normal.
-Ce mai fac indragostitii?
Aceasta voce a venit cu o mana care m-a luat brusc de dupa cap. Cand am realiuzat ce se intampla, mi-am dat seama ca si Alex era in aceeasi situatie ca si mine, iar persoana care ne prinsese pe amandoi, era chiar Raul. Ce cauta nebunul ala la noi la scoala? Asta era singurul loc in care nu-l vazusem niciodata, pana atunci. Si ce era cu intrebarea aceea?
-Hai Amy. Unde vrei sa mergi? Vin eu cu tine. Cei doi, au nevoie de intimitate. Nu vezi? a continuat Raul, pe un ton prostesc, care nu parea al lui. Parca ar fi tremurat de nervi, ca atunci cand ne-am certat ultima oara.
-Ce tot vorbesti? l-a intrebat Amy, incercand sa scape din stramtoarea in care el ii prinsaese incheietura mainii.
-Haide, i-a zis el pentru ultima oara, dupa care a disparut cu ea.
Am ramas doar noi: eu si Alex. Intr-un fel il uram pe Raul si abea asteptam sa-l vad si sa-l distrug. Acum, gandindu-ma mai bine, imi dau seama ca a fost un lucru bun. Am inlocuit nervii si frica de a vorbiii cu Alex, cu ura pe care o simteam atunci.
-Im...Ash, imi pare rau, mi-a zis el pe un ton tremurand.
"Ce vrei sa spui? O God, nu-mi spune ca ai gresit!!!" gandeam eu in acel moment.
-Vreau sa spun, imi pare rau daca sentimentele tale fata de mine nu sunt la fel. Nu trebuia sa reactionez asa prosteste...
La auzul acelor cuvine mi-a venit sa ii strig tare ca nu asta era problema, insa m-am abtinut. Probabil a vazut ca nu eram prea hotarata si nu intentionam sa zic ceva, asa ca a continuat.
-Nu trebuie sa-mi raspunzi acum...daca inca nu esti sigura pe tine. Nu te presez.
Ce dulce suna fiecare cuvant scos din gura lui. Nu speram vreodata sa aud niste cuvinte asa frumoase din gura unui baiat. Vreau sa spun, acel moment, a ramas inca in memoria mea o amintire frumoasa, la care ma gandesc cu nostalgie.
-Ok. Hai ca ma duc sa o salvez pe Amy. Mai vorbim. Papa.
A plecat si m-a lasat cu un zambet larg pe buze. Asteptam doar o a doua intrebare la care sa dau raspunsul "da". Simteam cum se imprastia in tot corpul un sentiment puternic, pe care nu-l puteam descifra, insa m-a facut sa vad o alta latura a lui Alex. Eram asa de fericita, incat in acel moment, credeam ca pot face orice.
Cu inima plina de un sentiment de fericire ce-mi invadase tot corpul, m-am amestecat in multimea de elevi si am urmarit competitia. Am realizat ca motivul pentru care Raul se afla acolo era pentru a arata si liceului nostru ca are talent cand vine vorba de skate. Ei bine, am ramas uimita de schemele pe care le facea si mai ales de pasiunea pe care o punea in fiecare miscare. Mi se parea ireal modul in care parca facea skateul sa zboare. Era uimitor...
Competitia s-a sfarsit, iar noi a trebuit sa ne intoarcem la ore. Pentru ca in ora de muzica colegii me ascultau muzica la maxim fara nici un stres ca doamna era in clasa, eu mi-am pus castile in urechi si am dat si eu muzica la maxim. Pe la jumatatea orei Amy mi-a dat un cot si mi-a aruncat un biletel pe banca. Scrise-se ceva de genul: "Imi povesti Raul de tine si de Alex." La vederea biletelului m-am enervat si i-am trimis inapoi: "Ce ma enerveaza. Cred ca deja stie tot orasul." Cand a citit, a zambit si mi-a scris: "Nu e chiar asa...Stii, cand imi povesti despre asta, el parea foarte serios. S-a mai schimbat de cand l-am vazut eu ultima oara. Vazusi ce bun e pe skate? Imi aduc aminte ca l-a impresionat foarte mult sportul asta si si-a dorit foarte mult sa se afle printre cei mai buni. A progresat si se vede la rezultate. Ii facu si pe cei mai buni de la noi din scoala."
Am ramas impresionata la citirea celor scrise de Amy. Dintr-o data, mi-am facut o parere buna despre Raul si am uitat de tot ce se intamplase in ultimul timp. Cu toate astea vroiam sa stiu ce fel de relatie a fost intre el si sora lui Alex. Nu m-am putut abtine, asa ca am intrebat-o. Mi-a trimis inapoi ceva de genul: "Huh..e o poveste lunga. Poate o sa-ti povestesc intr-o zi". La vederea biletului, am dat din cap, intelegand ca probabil a fst ceva frumos, insa nu si de durata.
Cand am ajuns acasa Amalia mi-a dat o harie pe care scria ca trebuie sa merg sa ridic un colet de la posta. Incepusem sa invat orasul cat de cat, asa ca m-am hotarat sa merg pe jos. Dupa ce am luat coletul, m-am asezat pe o banca in fata postei, pentru a-i face loc intr-o plasuta.
-Hei, rezolvasi cu Alex? m-a intrebat Raul oprindu-se cu skateul in fata mea.
-Ce interes ai tu in asta? l-am intrebat si eu, mirata de schimbarea lui brusca de comportament.
-Simplu. Daca tu te bagi cu el, pot sa va despart. Pot sa te supar. Pricepi?
Aceste cuvinte mi-au provocat un soc. Cum putea cineva sa gandeasca asa? Tot ce el a spus, parea asa de crud, incat n-am mai putut spune nimic. Ma intrebam, ce-l facuse sa ma urasca asa de mult. In timp ce in capul meu se inaltau tot felul de intrebari, Raul a plecat urandu-mi bafta.
Ajunsa acasa mi-a venit sa urlu de ciuda vazand ca toata camera mea era deranjata. Nimic nu mai era la locul lui. Cu toate astea, inainte sa aflu cine facuse asta, am hotarat sa vad ce-mi trimisese mama. In cutie se aflau niste bani, acte si cheile de la un apartament, langa care se afla o adresa, a apartamentului am banuit. Cand m-am ridicat sa-mi iau telefonul de pe birou, m-am impiedicat de ceva si am cazut. Can am realizat eu ce se intamplase, am observat in fata mea, unul din desenele mele, care acuma era murdar si avea si niste "imbunatatiri". Nu era orice desen. Era cel pe care eu il iubeam cel mai mult, cel pe care il pregatisem pentru panoul scolii; un lucru ce-ar fi aparut pe fisa mea de intrare la facultate. Nu avea cum ca Amalia sau Thomas sa fi facut asta, iar singurul care avea acces liber la ele era Raul. Plina de manie, am tratit la perete usa camerei lui si am intrat.
-Raul, ce ai cautat in lucrurile mele? Ce cauti tu in camera la mine? Cat de mult ma urasti de-mi faci asta? Ce naiba ti-am facut eu tie? M-am saturat de toate rautatile tale. M-am hotarat. O sa ma mut. Macar o sa stiu ca nu te mai vad, am tipat eu la el.
El ma privea intepenit de la calculator. Probabil nu-sai imagina ca as fi reactionat asa, insa chiar nu am putut sa mai tin in mine toata acea manie. Cand m-am intors, am realizat ca parintii lui fusesera martori la izbugnirea mea.
-Raul, asta e ultima gafa a ta. Cu asta am pus capac. Sa iti iei adio de la parintii aia buni care ti-au permis totul, i-a strigat Thomas.
-Ash, esti sigura ca vrei sa pleci? m-a intrebat Amalia.
M-am intors la ea plangand, iar ea a inteles tot. Mi-a dat permisiunea ei sa plec si mi-a spus ca daca voi avea nevoie de ajutor sau de sfatul unui adult, ea va fi acolo pentru mine
Sus In jos
ZuZu
Integrated
Integrated
avatar

feminin Capricorn Numarul mesajelor : 57
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Lun Iun 22, 2009 7:48 pm

Love:X:X:XSuper de tot Love:X:X:X
Si eu am scris multe povesti Laughing, dar la toate le lipsea descrierea ^^' .Acum inteleg ce trebuia sa fac Laughing.Pacat ca acum nu mai vreau sa scriu ...Dar povestea ta e.........Love Intr-un fel povestea pe care mi-as dori-o eu Laughing.Astept continuareaaaaaa Love!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Sus In jos
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 23, 2009 11:31 am

ma bucur ca iti place Big grin
mai astept cateva comentarii pana termin nextul :">
Sus In jos
Nuclear Boom
Moderator global
Moderator global
avatar

feminin Taur Numarul mesajelor : 526
Data de inscriere : 02/06/2009
Varsta : 82
Localizare : d;uh cauta-ma pe Onicescu 36

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 23, 2009 11:54 am

placeeeee <3 , crd ca de asta intru des pe forum, sa vad dac ai pus next'ul :">
[edit]: cacofonie : ca chiar --> ca [,] chiar <3. Si nu situ am observat ca-ti palce sa foloses rezolvasi, vazu, si alte chestii d-astea, e ca un fel de marca :>
Sus In jos
north_will
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Balanta Numarul mesajelor : 260
Data de inscriere : 11/06/2009
Varsta : 23
Localizare : in panza timpului

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 23, 2009 1:07 pm

imi place:X Love
ma intreb daca nu cumva Raul e gelos... Suspect @_@
astept continuarea Love
Sus In jos
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 23, 2009 1:09 pm

Pai..Nuclear Boom.. probabil le folosesc pentru ca aceste "chestii" se folosesc prin zona in care locuiesc Big grin... daca nu iti plac, o sa incerc sa folosesc perfectul compus Big grin

si north will.. ai rabdare xD. pun nextul pe la 5 PM cand vin de la germana xD


Ultima editare efectuata de catre kittiii.xD in Mar Iun 23, 2009 2:26 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
north_will
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Balanta Numarul mesajelor : 260
Data de inscriere : 11/06/2009
Varsta : 23
Localizare : in panza timpului

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 23, 2009 1:44 pm

oki Smile ... astept cat trebuie numai sa-l pui!!! imi place tare mult de Raul @_@
Sus In jos
kittiii.xD
Cool Girl
Cool Girl
avatar

feminin Berbec Numarul mesajelor : 356
Data de inscriere : 09/06/2009
Varsta : 23

MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   Mar Iun 23, 2009 5:18 pm

scuzati intarzierea Embarassed
uitati nextul. sper sa va placa Big grin

Cat timp am asteptat ca taxiul sa soseasca, am privit din nou la casa in care imi petrecusem ultimul timp. Intr-un fel eram suparata ca s-a terminat asa si pe de alta parte, eram emotionata in legatura cu ce imi rezerva viitorul. Imi parea rau de faptul ca dupa atata timp, nu am reusit sa vad nimic bun in Raul. Intr-un fel sperasem la asta.
Ajunsa la adresa pe care o primisem de la mama, am descoperit ca apartamentul era compus dintr-un dormitor, o sufragerie, baie, bucatarie si hol. Era perfect. Cum fiecare camera era deja mobilata, eu mi-am petrecut restul zilei mutand lucrurile dintr-o parte in alta. Aveam de toate, multumita mamei. Pe seara, am sunat-o si i-am spus de mutarea mea. Am vorbit in jur de o ora. Ea mi-a dat indicatii despre cum sa ma descurc singura, iar eu, vorba aia, ma programasem din cinci in cinci minute sa spun "Da, asa o sa fac.". Nu era vorba ca nu o ascultam, dar ea isi facea prea multe griji. Adevarul era ca atunci cand eram inca acasa cu mama, nu prea o ajutam la treaba. Saraca, decat sa ne spuna noua sa ne ducem pana la magazin, si noi sa aratam cu degetul unul la altul, prefera sa se duca ea. Stiu ca nu era frumos ce faceam, insa ea nu se plangea. Oricum, eu si Allan nu ne prea certam intre noi pentru ca nu ne prea vedeam.
A doua zi m-am trezit, datorita telefonului care suna.Era ora sase, ceea ce insemna ca aveam o ora sa ajung la scoala. In timp ce m-am pregatit pentru ore, m-am tot gandit cum sa ajung la scoala pentru ca eu nu aveam habar in ce parte a orasului ma aflam. M-am gandit sa ies pe balcon pentru o mica orientare. Am vazut parcul, cu monumentul, unde l-am vazut prima oara pe Alex. O gramada de amintiri au inceput sa mi se deruleze usor in minte. Intr-un final, m-am hotarat sa plec pe jos, pentru ca drumul spre parc era usor si de acolo, cunosteam drumul spre scoala. De fapt, intre fosta mea locuinta si actuala, nu erau decat vreo doua blocuri, un parc imens si liceul. Sa nu mai pun stradutele dintre ele.
La scoala, aproape in fiecare pauza, am iesit cu Amy si am dat ture la baza de sport, timp in care i-am povestit despre toate cele intamplate. Intamplarea a facut ca atunci sa aiba Alex sportul, iar cand ne-a vazut, a venit la noi. Amy s-a simtit si s-a scuzat, dupa care a plecat. Ma simteam destul de aiuirea. Nici nu stiam ce sa zic, de fapt nici el nu parea sa stie.
-M-am gandit la ce ai spus, i-am spus eu cu jumatate de gura, mai mult ca sa dau start-ul la conversatie.
-Si...la ce concluzie ai ajuns m-a intrebat el putin entuziasmat.
-Pai, eu zic ca nu ar fii o idee rea. Totusi, imi spui si mie, de ce vrei asta
-Adica ce-mi place la tine. Pai, imi placi din toate punctele de vedere. Serios. Imi place cum gandesti, imi place felul tau de a fi si...stiu e cam repede, insa sincer, nici eu nu-mi imaginam ca voi reactiona asa...stii la ce ma refer...Deci, ce ai hotarat? m-a intrebat el cu o oarecare teama in glas.
Imi placea faptul ca nu numai eu eram pusa in dificultate. Faptul ca se cam sfia sa vorbeasca in fata mea, imi dadea de inteles ca ma pacea. Eu cel putin, nici nu puteam respira ca lumea in fata lui. Incepuse sa se inroseasca, lucru ce ma facea sa zambesc usor. Adoram sa vad ca-i pasa.
-Pai, am mai spus. Nu ar fii o ideea rea, i-am raspuns eu prinzand putin curaj.
-Vrei sa spui ca esti de acord sa...
-Cam asa ceva, l-am intrerupt eu zambind.
As fi putut spune ca numai in filme apare ceva care sa intrerupa de fiecare data cele mai importante conversatii, insa cand a sunat soneria, am ajuns la concluzia ca minunile se intampla peste tot. Alex, s-a scuzat, insa nu inainte sa imi promita ca ma conduce acasa dupa ore.
Asa a inceput relatia mea cu Alex, si a durat in jur de trei ani. Ani in care am strans impreuna amintiri placute. Nu cred sa ne fii certat vreodata. Toti ar fi crezut ca eram cuplul perfect si ca vom imbatrani impreuna. Nici eu nu ma asteptam, dar aici am invatat ca ce-i frumos dureaza putin si tot aici am invatat ca viata e dura, iar de furtunile de zi cu zi nu ai cum sa scapi.
Eram la inceputul vacantei dinaintea ultimului meu an de liceu si fiecare zi mi-o petreceam cu Alex. Trebuia sa ma intalnesc cu el in parc, la monument. Soarele incepea sa apuna si afara incepea sa se racoreasca. Cu toate ca era partea cea mai rece a unei zile de vara, seara, activitatea tinerilor se intensifica.
-Buna, mi-a spus Alex ajuns la locul nostru de intalnire.
-Buna, i-am raspuns si eu zambind. Deci, ce facem azi?
-Nu stiu,ma gandeam ca sunt o multime de lucruri pe care nu le-am facut inca, a raspuns el foarte entuziasmat.
-Cum ar fi?!
-Pai, m-am plictisit de orasul asta. Am putea sa mergem pe deal, sau la mare, ori la munte...poate cu cortul...
Toata vara ne-am distrat si am facut lucruri pe care nu le facusem in doi ani jumatate. A fost o perioada de vis, un timp in care toate mergeau bine. Viata mea devenea mai frumoasa numai din faptul ca il vedeam zilnic. Valorificam ficare secunda pe care o petreceam in prezenta lui. Imi facusem chiar si un jurnal. Nu vroiam vreodata sa uit un cuvant spus de el, sau vreun zambet care avea valoarea tuturor bogatiilor din lume. Laptopul meu era plin cu poze cu noi doi, iar prin biroul meu erau numai cd-uri pline cu poze si videoclipuri, care ascundeau fericirea.
Mai era o saptamana si trebuia sa incepem scoala, cand Alex a inceput sa nu mai sune sau macar sa raspunda la telefon. Atunci, pur si simplu, a disparut total din peisaj. Am hotarat sa merg la el acasa sa vad ce se intampla de fapt. Ma gandeam ca ceva rau s-a intamplat pentru ca alt motiv nu ar fi putut exista. Ultima oara cand il vazusem, nu daduse niciun semn cum ca ar fi suparat pe mine, ba dimpotriva.
Cand am ajuns, persoana care mi-a raspuns a fost chiar mama lui. Chipul ei ii trada autoritatea si tocmai de asta nu treceam prea des pe acolo. Ochii ei albastrii si reci, ma priveau fix in ochi, inspirandu-mi teama. Parul ei blond era lasat sa curga in valuri pe spate. Era o femeie frumoasa, insa de ea ca persoana, nu-mi fascusem o parere foarte buna.
-Sarut mana. Alex este acasa? am intrebat-o eu hotarata.
-Buna Ash. Nu ti-a spus?! m-a intrebat ea oftand. Asteapta putin, a continuat ea dupa care a plecat.
-Salut Ashley. Ce mai faci m-a intrebat Amy, care a aparut in pragul usii dupa vreo cateva minute.
-Salut. Amy, unde e Alex ?Ce trebuia sa-mi spuna si nu mi-a spus ?S-a intamplat ceva?am sarit eu pe ea cu intrebari ingrijorata.
-Hai sa ne plimbam putin si am sa-ti explic totul, mi-a spus ea intristandu-se dintr-o data.
Ce mi-a povestit?! Pai, am aflat ca Alex, plecase in America la o facultate, si nu pentru ca asta vroia el, ci pentru ca asta dorea mama lui. Totusi, nu intelegeam de ce a plecat fara niciun cuvant. Asta ma duerea cel mai tare. Imi doream sa-l mai vad pentru ultima oara, sa pot sa-i admir zambetul perfect. Insa, asta, era asa de departe de mine. Aceasta dorinta parea asa imposibila. Cum a putut sa plece fara niciun cuvant Nu-mi puteam imagina ce fusese in capul lui. Era putin probabil ca el sa se fi suparat pe mine, insa atunci de ce nu si-a luat la revedere, sau macar sa-mi fi spus.
-Nu inteleg. De ce sa fi plecat fara sa imi spuna?Glumesti, nu ?Alex, nu e genul asta de persoana, i-am luat eu apararea in fata lui Amy.
-Pe mine, chestia asta, m-ar duce cu gandul la faptul ca e exact opusul, mi-a raspuns ea calma.
-Nu are cum. De ce s-ar fi dat cu totul si cu totul o alta persoana ?De ce m-ar fi mintit?
-Nu e evident Ashley, i-am promis ca nu iti voi spune, insa imi dau seama ca e dureros pentru tine, sa aflii asta, asa dintr-o data. Alex, nu ti-a spus nimic, pentru ca el nu vroia ca tu sa nu suferi.
-Dar tocmai asta face. Nu a rezolvat nimic.
-El spera ca tu sa ajungi sa-l urasti si astfel sa poti sa-l uiti.
Atunci am inteles totul. Viata era asa de nedreapta! De ce cand atingi fericirea, aceasta se sparge ca un balon de sapun ...Atat de frumos, si totusi, atat de fragil. Mi-am adus aminte de ultima seara in care l-am vazut. M-a condus pana in fata blocului si la despartire m-a tinut strans in brate mult timp. Am inteles de ce se grabea, sa facem totul intr-o singura vara. Stia de la bun inceput sfarsitul povestii noastre. Numai gandindu-ma la el, tristetea ma coplesea, si ma prindea in intuneric, sub o mare de tristete. Mi se facuse ingrozaitor de dor de el. Lumea isi pierduse brusc culorile. Nimic nu ma mai putea face sa zambesc. Saptamana aceea, in care eu trebuia sa profit de libertate, eu mi-am petrecut-o in pat plangandu-mi singuira de mila. Nu puteam sa ma opresc din plans. Pur si simplu, lacrimile cadeau si cadeau si cadeau intr-una fara voia mea. Dintr-o data am intrat intr-o lume, in care fericirea nu exista, o lume in care a spera la fericire era ca si cum ai spera la perfectiune. Viata mea a devenit o poveste trista cu o groaza de amintiri, si nimic nu mai putea fii bine.
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Un zambet poate indulci o inima?   

Sus In jos
 
Un zambet poate indulci o inima?
Sus 
Pagina 1 din 4Mergi la pagina : 1, 2, 3, 4  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Greeny Mind :: DIVERSE :: Creation Zone :: FanFics-
Mergi direct la: